Cea de-a treia ediţie a Campaniei "Ouăle Gigant", organizată de Fundaţia Pro Valoare împreună cu Lotus Center, s-a încheiat, joi, la prânz prin licitaţia ţinută în sala de evenimente a centrului comercial pentru vânzarea celor 15 ouă create şi puse la dispoziţie de mai multe instituţii şi firme bihorene, dar şi a câtorva obiecte din argint din colecţia deţinută de patronul mallului, Alexandru Mudura. Evenimentul a fost prezentat de Beatrice Szuhai şi Mihai Baneş.
După ce în anii precedenţi, prin acest proiect s-a reuşit modernizarea şi dotarea unei secţii de copii de la Spitalul Municipal Gavril Curteanu, în acest an s-a dorit strângerea sumei de 36.000 de euro pentru achiziţionarea unui ecograf 3D Pro Sound Alfa 6, pentru sala de naşteri a Spitalului de Obstetrică-Ginecologie.
Bunătate cu răsplată
La eveniment au participat mai mulţi oameni de afaceri, dar şi oficialităţi precum managerul Spitalului Judeţean Gheorghe Carp, şeful Finanţelor bihorene, Ioan Mihaiu, şeful Poliţiei bihorene, Adrian Bucur, directorul ABA Crişuri, Pasztor Sandor, şi directorul comercial al Companiei de Apă, Claudiu Pop.
Pe la jumătatea evenimentului, luând în considerare sumele licitate, mai mici ca în anii trecuţi, cei doi prezentatori şi-au dat seama că este puţin probabil să se strângă suma necesară achiziţionării unui ecograf, aşadar s-au gândit la o metodă inedită de a ridica ştacheta.
La licitarea oului realizat de firma Dumexim, unul imens în formă de spaţiu de joacă, care de altfel nici n-a putut fi transportat de pe holurile mallului în sala de evenimente, prezentatorii au reuşit cu greu să ajungă la suma de 9.000 de lei. "Aş strânge mâna celui care ar da 10.000 de lei pentru această cauză", a spus Mihai Baneş. "Eu l-aş pupa...", a completat Beatrice Szuhai.
În urma promisiunii, reprezentantul firmei Herald Com Impex, Ioan Demian, a ridicat palet