Ce s-ar putea înţelege din surprinzătoarea trecere a moţiunii?
1. USL a plecat cu o atitudine clară de “depunem şi noi o moţiune, aşa, să mai înviorăm atmosfera, că oricum nu trece”. Pînă acum o săptămînă, cel puţin, Victor Ponta spunea că moţiunea nu trece, că nu ies voturile, dar oricum e bună ca “semnal de alarmă” etc. Sugestia era destul de clară, mi s-a părut mie.
2. În ultimele zile USL a devenit mult mai hotărîtă. În parte, cu siguranţă, pentru a compensa lipsa de hotărîre dinainte, pentru că impresia creată de depunerea unei moţiuni deşi de fapt nu prea vrei să guvernezi e, desigur, foarte rea. Probabil că s-a luat o decizie internă, care a dus la asumarea ceva mai clară a guvernării de azi.
3. Cum s-a ajuns la această situaţie care, după cum au spus majoritatea comentatorilor şi chiar mulţi membri USL, nu prea pică bine USL-ului? Nu cred că e nevoie de conspiraţii pentru explicaţie, nu e exclus ca explicaţia să fie o “anti-conspiraţie”: o dată pus în mişcare mecanismul moţiunii, ar fi fost mult prea bătător la ochi să se instrumenteze o sabotare a lui chiar de USL, mai ales în situaţia delicată cu noile transferuri etc.
4. Şi aşa ajungem la problema trădării, întotdeauna atît de savuroasă. Desigur, e complet hilar ca Emil Boc să acuze trădările din PDL şi oportunismul minorităţilor. Pentru că exact cu asta a guvernat el, cu traseiştii UNPR şi oportunismul constitutiv al minorităţilor. Sigur, nu mă aştept ca Boc să înţeleagă ceva din politică, dar chiar şi ca propagandă poţi să scoţi ceva mai inteligent.
5. Şi mai hilar ar fi dacă trădătorii din PDL ar fi mers, de fapt, împotriva dorinţei fundamentale a USL, anume ca moţiunea să nu treacă. Deja nu am mai şti cine pe cine a trădat, oarecum normal pentru gradul de ambiguitate dintre toate partidele parlamentare. Aşa ar fi, de fapt, perfect.
6. Oricum, acuzaţiile reciproce de t
