Atacantul argentinian al echipei FC Barcelona, Lionel Messi, prea emoţionat ca să fie prezent la conferinţa de presă a lui Josep Guardiola, i-a mulţumit, vineri, "din toată inima" tehnicianului pentru tot ajutorul pe care i l-a dat în carieră şi în plan personal
"Vreau să îi mulţumesc din toată inima lui Pep pentru tot ajutorul dat în cariera mea şi în plan personal. Din cauza emoţiilor, am preferat să nu fiu prezent la conferinţa de presă a lui Pep, să fiu departe de presă, mai ales pentru că ştiu că jurnaliştii doreau să vadă durerea jucătorilor şi am dorit să nu arăt asta", a notat Messi pe pagina sa de Facebook.
Peste 120.000 de fani au apreciat acest mesaj şi peste 13.000 l-au comentat.
Absenţa triplului câştigător al Balonului de Aur de la conferinţa de presă în care Guardiola a anunţat că nu va mai rămâne la FC Barcelona a fost remarcată, în condiţiile în care în sală au fost prezenţi Busquets, Piqué, Pedro, Cesc, Xavi, Valdés, Iniesta şi Puyol.
Şi mijlocaşul Andres Iniesta i-a adus un omagiu lui Guardiola. "Astăzi ne-a dat vestea şi vreau să le mulţumesc lui şi echipei lui pentru aceşti ani, fără să uităm că sezonul nu este încheiat", a scris Iniesta pe Twitter.
Josep Guardiola, în vârstă de 41 de ani, a anunţat, vineri, într-o conferinţă de presă că va părăsi echipa FC Barcelona, după patru sezoane, în care a câştigat 13 titluri.
Mediafax
Atacantul argentinian al echipei FC Barcelona, Lionel Messi, prea emoţionat ca să fie prezent la conferinţa de presă a lui Josep Guardiola, i-a mulţumit, vineri, "din toată inima" tehnicianului pentru tot ajutorul pe care i l-a dat în carieră şi în plan personal
"Vreau să îi mulţumesc din toată inima lui Pep pentru tot ajutorul dat în cariera mea şi în plan personal. Din cauza emoţiilor, am preferat să nu fiu prezent la conf