Emisiunea lui Bogdan Vişan, de pe Radio România Cultural, ca o depănare (tristă) de amintiri. Un moderator sobru şi mult prea reţinut în intervenţii a invitat la microfon o cunoscătoare cuprinsă de impresionante dureri sufleteşti. Se discută despre ceva ce tânărul moderator, născut şi crescut în Bucureşti, n-a apucat să vadă: generaţia bisericilor de lemn care au împodobit şi sfinţit Mehedinţiul. Ele nu mai există. După dispariţia lor, au apărut alte biserici de lemn, tencuite. Unele sunt „modernizate“ acum. Li s-au pus chiar şi termopane, care nu le protejează, însă, ci pot distruge pictura. Invitata, prof. univ. Cătălina Dărculescu, este om al locului şi vorbeşte despre „Patrimoniul cultural din Mehedinţi“, despre bisericile care nu mai sunt. Din propriile amintiri, ca şi din cărţile lui Radu Creţeanu – pe care-l evocă –, invitata spune povestea bisericilor din regiunea Strehaia. Era un loc cu biserici vechi. Despre biserica din satul Albuleşti, „cea mai frumoasă“ biserică din lemn, cum o considera Radu Creţeanu, îşi aminteşte cu tristeţe: „Am văzut cum s-a dus. În vremea colectivizării. Rămăsese biserică de cimitir. S-a ridicat o alta – care s-a dus şi ea, iar acum s-a ridicat una nouă“. Nu doar bisericile s-au dus. Şi numele localităţilor s-a schimbat. Satul Bălţaţi, numit astfel din secolul 15, de pe vremea lui Radu Călugăru, se numeşte, din anii ’70, Dumbrava şi nu se mai ştie ce trecut aveau Bălţaţii, nici că „oamenii ăştia sunt foarte vechi aici“. Istoria s-a dus şi ea. O anume biserică de lemn a fost furată şi mutată în alt sat. � Publicitate �Într-o noapte, şi-au luat biserica în spate şi au mutat-o în altă parte.“ Lucruri care s-au petrecut demult sunt povestite de localnici ca şi când scena avusese loc ieri-alaltăieri. Dar apropo: în legătură cu bisericile de lemn exista şi o carte în care se scria cum se mută o biserică, ce se întâmplă când p