Primul ministrul al Chinei, Wen Jiabao, l-a sunat pe președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Durao Barroso, pentru a-l informa asupra rezultatelor din urma recentului său turneu european din Germania, Islanda, Suedia și Polonia, informează Bruxelles-ul.
La rândul său șeful executivului comunitar a salutat eforturile Chinei de a revigora relația cu statele membre ale UE.
Viitoarea vizită oficială a vice-prim-ministrului de la Beijing, Li Keqiang, care va avea loc pe 3 mai, la Bruxelles, va constitui un bun prilej pentru lansarea de noi inițiative, în special pentru proiecte de urbanizare și energie.
Un alt subiect abordat de către cei doi premieri a fost situația economică, oficialul chinez reiterând sprijinul pe care țara sa îl va oferi acțiunilor luate de Europa pentru ieșirea din criză.
Recenta decizie a miniștrilor de finanțe din G20 de a suplimenta fondurile pentru FMI a fost un alt subiect de discuție între șefii celor două guverne.