Dacă eram pedelist, votam pentru moțiune, chiar și cu riscul de a fi dat afară din partid. Păi ce ocazie mai bună să fi avut, într-o țară ca România, unde lumea moare de mila celor care se dau victime pe la televizor, să ies elegant din impasul guvernării și după aceea să mă prezint, peste câteva luni, în alegeri, venit de pe băncile Opoziției, criticând guvernul de la acel moment pentru greșelile pe care cu siguranță le va face? Este o metodă folosită cu brio inclusiv de de-acum fosta opoziție, mai ales de PSD, care, în alegerile din 2009, critica foarte vocal guvernul din care tocmai ieșise și pe care, imediat după ieșire, îl și trântise la moțiune. Acum moțiunea s-a tranșat nu prin trădarea unui partid, ci prin zeci de trădări individuale, prin care unii pedeliști mai slabi de înger sau poate mai lacomi au dorit să pună cruce guvernării care le-a crescut bogăția și influența, în speranța că acestea vor continua să crească și după ce vor începe să împingă la căruța USL. Numai că acum, după ce se vede clar că în Parlament e o nouă majoritate, culmea, și asta formată tot în urma plecărilor de la un partid la altul, viitorul care apare în fața beligeranților din moțiunea care l-a dat jos pe MRU este diferit. Dacă pentru pedeliști, care oricum se pregăteau să piardă alegerile din toamnă, tocmai a venit un respiro de vreo jumătate de an, numai bun pentru revenirea în cărți, pentru cele trei partide din USL urmează testul suprem: Sunt capabile să rămână împreună odată ajunse la putere? Sunt capabile să pună în practică vreo ceva din ce au promis până în noiembrie? Și asta în condițiile în care criza nu a trecut, ci se manifestă și pe alte paliere. Nu știm cine are de pierdut mai mult din această moțiune de cenzură adoptată, dar știu însă cine are de câștigat. Românul care nu știe în cine să mai creadă, românul care ar fi vrut, înainte să voteze USL că s-a săturat de PDL,