Liderul PSD Victor Ponta a ajuns Cotroceni, unde preşedintele Traian Băsescu ar urma să-l desemneze prim-ministru.
După consultările de la Cotroceni, şeful statului va anunţa numele premierului desemnat.
USL l-a propus pe Ponta pentru funcţia de premier.
Liderul PNL Crin Antonescu preciza, după scurtele consultări de la Cotroceni că USL i-a prezentat preşedintelui Traian Băsescu propunerea ca Victor Ponta să fie desemnat premier, iar şeful statului a luat act de aceasta.
"Grupurile parlamentare ale USL, respectiv PSD, PNL şi PC consideră că în situaţia politică survenită după căderea prin moţiune de cenzură a Guvernului Ungureanu, practic, nu mai avem o majoritate parlamentară, aşa cum era până acum aşazată, iar cel mai mare grup politic capabil să constituie o majoritate şi să susţină un guvern este grupul nostru", a spus Antonescu. Liderul PSD Victor Ponta a ajuns Cotroceni, unde preşedintele Traian Băsescu ar urma să-l desemneze prim-ministru.
După consultările de la Cotroceni, şeful statului va anunţa numele premierului desemnat.
USL l-a propus pe Ponta pentru funcţia de premier.
Liderul PNL Crin Antonescu preciza, după scurtele consultări de la Cotroceni că USL i-a prezentat preşedintelui Traian Băsescu propunerea ca Victor Ponta să fie desemnat premier, iar şeful statului a luat act de aceasta.
"Grupurile parlamentare ale USL, respectiv PSD, PNL şi PC consideră că în situaţia politică survenită după căderea prin moţiune de cenzură a Guvernului Ungureanu, practic, nu mai avem o majoritate parlamentară, aşa cum era până acum aşazată, iar cel mai mare grup politic capabil să constituie o majoritate şi să susţină un guvern este grupul nostru", a spus Antonescu.