Mikkel Birkegaard, Biblioteca umbrelor, traducere din limba daneză de Gabriela Sauciuc,
Iaşi, Editura Polirom, 2011, 502 p.
La originea romanului Biblioteca umbrelor, debutul lui Mikkel Birkegaard (n.1968, de profesie programator) stă o idee simplă şi sugestivă: citind cu voce tare, unii indivizi speciali pot înrâuri gândurile celor din apropierea lor. Evenimentele depănate trepidant ca într-un policier nu constituie altceva decât o metaforă a puterii pe care cărţile o pot exercita, codificând uneori, sau de-a dreptul revoluţionând opiniile şi opţiunile cititorilor. Chestiunea cărţilor şi a capacităţii lor de a influenţa felul de a se comporta al persoanelor este o temă de discuţie străveche, o dezbatere care a avut de-a lungul veacurilor manifestări inclusiv violente, ca de pildă arderea pe rug a cărţilor interzise de regimul nazist, ordonată la Berlin de Göbbels în seara de 10 mai 1933.
În romanul la care ne referim, un grup de persoane activează în cadrul unei oculte Societăţi a Bibliofililor, într-o realitate paralelă cu cea cunoscută nouă tuturor, făcând uz de puteri asociate artei lecturii. Înrâurirea cărţilor se materializează prin intermediul unor persoane speciale numite „Lectores”: aceştia, citind orice fel de text cu voce tare, sunt în măsură să modifice nu doar voinţa persoanelor de faţă, ci şi felul lor de a gândi. „Lectorii” posedă capacităţi inductive ce derivă din felul de a citi şi din identificarea ce poate apărea în imaginarul lor cu textul. Corelativ „lectorilor” există „receptorii”, meniţi să sporească până la paroxism sau, dimpotrivă, să diminueze sau să nuanţeze efectele induse de primii care, odată „ieşiţi în decor”, nu-şi mai pot controla puterile, generând scurtcircuite electrice, scântei, incendii sau chiar moartea celor vizaţi (de pildă, povesteşte un personaj, deprimarea din cărţile lui Kafka, acce
