„Pentru început uitaţi-vă la cărţi!“ Şi desigur că ne uităm la ce citeşte Madeleine victorianista, în timp ce ea doarme încă mahmură în ziua absolvirii facultăţii: „porţii sănătoase de Austen, George Eliot şi redutabilele surori Brontë“. Intriga matrimonială, cel de-al treilea roman al lui Jeffrey Eugenides, după Sinuciderea fecioarelor şi Middlesex, este mai puţin un roman despre un triunghi amoros, aşa cum s-a scris, şi mai mult un roman despre ficţionalizarea propriei vieţi, despre iubirea ca mixtură între realitate, fantezie, lectură şi dorinţe latente.
Madeleine Hanna, Mitchell Grammaticus şi Leonard Bankhead, cele trei personaje pe care naratorul le urmăreşte succesiv, citesc toţi trei, studiază literatura la Universitatea Brown din Providence, proiectează şi se proiectează, mai mult sau mai puţin conştient, în funcţie de propriile lecturi, asupra lumii. Madeleine face o teză de licenţă despre intriga matrimonială, participă la seminarii de semiotică, dar fără snobismele celor care umblă cu Gramatologia lui Derrida sub braţ. În acelaşi timp, Madeleine are propriile ei reguli: nu-i plac persoanele cu probleme psihologice, îi place curăţenia, aerul proaspăt, „normalitatea“, apreciază persoanele optimiste, chiar se vede pe sine ca o persoană optimistă,dar are şi ea o problemă: caută intriga matrimonială din romanele citite în viaţa reală, se îndrăgosteşte citind Roland Barthes: Fragmente dintr-un discurs îndrăgostit. Regulile ei de viaţă sănătoase cedează în faţa unei cărţi, precum şi a unei dorinţe inconştiente de a salva un „orfan“, căci aşa îl percepe ea, chiar de la început, pe Leonard. Se va căsători cu un maniaco-depresiv şi îşi va plia viaţa după el. Paradoxal, există ceva din Maica Tereza în ea, chiar dacă nu are lecturile religioase ale lui Mitchell. Închisă în această fantasmă a salvării celuilalt, Madeleine va înţelege ceva mai greu el
