Tehnicianul Josep Guardiola, în vârstă de 41 de ani, a anunţat, vineri, într-o conferinţă de presă că va părăsi echipa FC Barcelona, după patru sezoane, în care a câştigat 13 titluri, potrivit Mediafax.
"Patru ani reprezintă o eternitate atunci când antrenezi FC Barcelona", a declarat Guardiola, care a afirmat că cel care îi va lua locul va "da lucruri pe care el nu le mai poate oferi".
"Sunt obosit, aceşti patru ani m-au golit, trebuie să mă odihnesc. Nu este uşor. Îmi pare rău de incertitudinea creată, a fost greşeala mea şi mi-o asum. Îmi cer iertare. Mereu am vrut contracte pe termen scurt şi a trebuit să mă gândesc. Nu vă temeţi, cel care va veni va face treabă bună. Decizia am luat de mult timp. Aş fi putut continua, dar nu aşa cum merita Barca. Plec cu gândul cî am făcut treabă bună, mândru că am fost aici", a declarat Guardiola.
La conferinţa de presă, Guardiola a fost însoţit de directorul sportiv Andoni Zubizarreta şi de preşedintele Sandro Rosell.
În sală s-au aflat jucătorii Busquets, Piqué, Pedro, Cesc, Xavi, Valdés, Iniesta şi Puyol.
Citeste si VIDEO BARCELONA - CHELSEA 2-2. Barcelona a fost ELIMINATA din Liga Campionilor
Tito Vilanova, secundul lui Josep Guardiola, va fi noul antrenor al formaţiei FC Barcelona, a anunţat preşedintele clubului catalan, Sandro Rosell.
"La propunerea directorului sportiv Andoni Zubizarreta, vreau să anunţ că noul antrenor va fi Tito Vilanova", a declarat Sandro Rosell.
Francesc "Tito" Vilanova, în vârstă de 42 de ani, a fost secundul lui Josep Guardiola, din 2008, la FC Barcelona, a fost supus, în noiembrie 2011, unei intervenţii chirurgicale pentru o tumoare la glanda parotidă. Vilanova a fost operat la spitalul Vall d'Hebron de o echipă specializată în chirurgie maxilofacială.
În august 2011, la meciul din Supercupa Spaniei cu Real Madrid, Vilanova şi tehnicianul madrile