* La 95 de ani, Mos Stefan, unul dintre cei mai vechi ciobani din Muntii Retezat, si-a propus sa traiasca pana la doua sute. Reteta fericirii sale? Sa iubesti totul si sa stii ca il gasesti pe Dumnezeu intr-un mugure de salcie sau in cantecul unei pasari. Ciobanii merg peste munti, nu doar cu oile, ci si cu cheile portilor Raiului, care e chiar aici, langa noi. Trebuie doar sa stim sa il vedem. Intr-un inceput de primavara, Mos Stefan ne-a spus cateva dintre tainele vechilor pastori *
Primavara vine ca o pasare
Un drum serpuieste pe sub poalele Muntilor Poiana Rusca, legand cateva sate risipite. Intre Ciula si Valioara, pare ca nu duce nicaieri. Tot munti si valcele, paduri rasfirate sau pasuni cat vezi cu ochii. Daca ai fotografia aceste locuri acum si ai privi imaginile, nu ai sti sa spui daca e toamna sau primavara. Copacii sunt inca desfrunziti, negri, aramii sau albi, iarba e de-un vested auriu, curgand parca in suvite incalcite. Ici-colo apare cate o piatra, ce ar vrea sa straluceasca mai mult in soare. De pe marginea drumului insa iti atrage atentia un zgomot indepartat, adus de vant cine stie de unde. Daca il astepti vine din nou, parca mai clar, mai distinct: un clinchet zglobiu de clopotei alearga pe sub nori, peste dealuri. O piatra incepe sa se miste si intelegi ca este o oaie, iar langa ea, Mos Stefan, ciobanul de 95 de ani ce isi mana turma de la o pasune la alta, asteptand momentul bun de a-si urca mioarele in munte. Chiar daca locul pare cuprins de toamna, el stie ca primavara a venit. A invatat sa o simta, sa o dibuiasca, cum numai un om al muntelui poate sa o faca. Ma apropii de el si, cu fata luminata, imi striga: "Doamne-ajuta, ficior!". Cu paturi de lana prinse ca o pelerina pe umeri, cu o mustata alba, dichisita cu grija, si o caciula neagra, ma priveste sprijinit in toiagul de cioban, ca desprins dintr-o pictura. E rumen
