Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Moţiunea de cenzură a trecut. Guvernul Ungureanu a fost demis

Publicat in Antena 3, vineri 27 aprilie 2012 · ·

Moţiunea de cenzură a trecut cu 235 voturi "pentru" şi 12 "împotrivă". Guvernul Ungureanu a fost demis. Mihai Răzvan Ungureanu a intrat astfel în istorie drept prim-ministrul cu cel mai scurt mandat al României. În acest interval de trei luni, Ungureanu nu a apucat să adopte nicio măsură importantă şi nici nu a putut să acumuleze rezultate de care să se folosească în momentul lansării unei platforme politice.

Update 14.45 - Urnele de vot s-au întors la plen, pentru că parlamentarul Georgian Pop, cel care a făcut apelul nominal al parlamentarilor, susţine că nu a votat, el aflându-se la tribună.

Update 14.40 - S-a încheiat votul. Sorina Plăcintă nu a participat la vot. 245 de parlamentari au votat, în condiţiile în care pentru adoptarea acesteia şi căderea Guvernului sunt necesare 231 de voturi "pentru".

Update 14.20 - Senatorul Sorina Plăcintă nu a sosit la plen la votarea moţiunii de cenzură. Toţi senatorii prezenţi şi-au exprimat deja, până la această oră, opţiunile, la acest moment votând deputaţii.

Update 14.00 - A început votul moţiunii de cenzură.

Update 13.40 - Întrebată de jurnalişti dacă va vota moţiunea de cenzură, senatorul Sorina Plăcintă a declarat "Da, votez". Ea a rostit aceste cuvinte cu voce tremurândă. Plăcintă a spus că nu este ameninţată de nimeni. Potrivit unor surse ale Antena 3, Sorina Plăcintă ar negocia trecerea la USL.

Update 13.21 Sorina Plăcintă a fost surprinsă plângând, în timpul unei discuţii cu Elena Udrea. În timpul unei declaraţii, Udrea a spus că este sigură că Plăcintă nu va trece în barca Opoziţiei.

Update 13.11"Observând cât de fals este capitolul legat de relaţiile interetnice şi de soluţia găsită de guvern prin care impune respectarea legii la UMF Târgu Mureş, pentru mine nu mai are nicio relevanţă textul moţiunii, nu mai are credib

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 9 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 4 ore
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Bolojan, replică pentru PSD, după ameninţările cu ieşirea de la guvernare: „E ușor să stai pe margine”

Adevarul acum 3 ore
În timp ce PSD sugerează că ar putea părăsi guvernarea, premierul Ilie Bolojan evită disputele publice și le amintește că „este foarte ușor să stai pe margine și să spui cum ar trebui făcut”.

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 4 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 5 ore
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 7 ore
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

Macron, primul lider european invitat în vizită de stat după Brexit, spune în Parlamentul de la Londra că Franţa şi Marea Britanie trebuie să protejeze ordinea mondială şi să pună capăt dependenţei de SUA şi China

News.ro acum 2 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat marţi, în Parlamentul de la Londra, că Marea Britanie şi Franţa trebuie să colaboreze pentru a contracara numeroasele ameninţări ce destabilizează lumea şi pentru a proteja Europa de „dependenţa excesi

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 11 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Vremea

București
acum

26°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

26°
mie.

17°/31°
joi

15°/22°
vin.

13°/26°
sâm.

14°/29°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/30°
joi

16°/28°
vin.

18°/24°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

13°/23°
joi

13°/18°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/24°
Timisoara
acum

18°
mie.

11°/18°
joi

14°/26°
vin.

13°/25°
sâm.

13°/30°