Şedinţa Parlamentului pentru dezbaterea şi votarea moţiunii de cenzură a început,
relatează www.mediafax.ro . La şedinţa
plenului reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor sunt prezenţi premierul
Mihai Răzvan Ungureanu şi membrii Cabinetului său. Din totalul de 460 de
parlamentari, sunt prezenţi 252, iar 208 sunt absenţi. Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a discutat cu
liderii PDL în biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase,
înaintea votului la moţiunea de cenzură, el declarând ulterior, la momentul
intrării în sala Parlamentului, că "alţii" ar trebui să aibă emoţii
pentru rezultatul votului. Mediafax.ro va transmite LIVE şedinţa Parlamentului
în care se va dezbate şi vota moţiunea de cenzură. "Alţii trebuie să aibă
emoţii, nu eu", a spus Ungureanu, citat de www.mediafax.ro . Şedinţa Parlamentului pentru dezbaterea şi votarea moţiunii de cenzură a început,
relatează www.mediafax.ro . La şedinţa
plenului reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor sunt prezenţi premierul
Mihai Răzvan Ungureanu şi membrii Cabinetului său. Din totalul de 460 de
parlamentari, sunt prezenţi 252, iar 208 sunt absenţi. Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a discutat cu
liderii PDL în biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase,
înaintea votului la moţiunea de cenzură, el declarând ulterior, la momentul
intrării în sala Parlamentului, că "alţii" ar trebui să aibă emoţii
pentru rezultatul votului. Mediafax.ro va transmite LIVE şedinţa Parlamentului
în care se va dezbate şi vota moţiunea de cenzură. "Alţii trebuie să aibă
emoţii, nu eu", a spus Ungureanu, citat de www.mediafax.ro .