Explicația cea mai simplistă vine de la președintele PDL, Emil Boc: ”pentru că minoritarii au trădat”. Aceasta e explicația care acoperă și cea mai mică parte din adevăr. E, de fapt, o negare a propriilor slăbiciuni și probleme. O încercare de transmutare a vinovăției pe umerii altora. Nu știu unde ar încadra psihologii această tentativă de eludare a realității (care ar fi diagnosticul pe care l-ar pune).

Cauzele reale ale prăbușirii trebuie căutate însă în altă parte. Și, pentru început, trebuie spus că adevărata cădere a Guvernului și destrămare a Coaliției s-a produs în ianuarie. Ce a urmat nu a fost altceva decât o prelungire a agoniei. O cacealma a lui Traian Băsescu cu care, după cum anticipam încă de zilele trecute, a dat-o în bară. ”Traian Băsescu avea faima victoriilor neașteptate ori la cacealma. Mutarea cu Mihai Răzvan Ungureanu (MRU) nu i-a ieșit însă. Privind retrospectiv, situația PDL și imaginea președintelui român e mai proastă decât în luna ianuarie”, scriam în urmă cu doar trei zile, când concluzionam că numirea ca premier a lui MRU a fost ”o eroare”.

Ce a sperat Traian Băsescu? Că, numindu-l pe MRU premier, însoțit de o haită de scuturători de scame din noua generație, fără prea multă vizibilitate publică, va lua presiunea de pe umerii PDL, oferindu-i timp să se organizeze pentru alegeri. Mai mult, de la așa-zis-ul ”independent” MRU aștepta să-i fie semnate ultimele decizii controversate, pe care Boc n-a avut curajul să și le asume. În frunte cu obligațiile pe care le are în problema resurselor (Roșia Montană – aur, Chevron – gaze de șist, Cupru Min – cupru). Și ar mai fi vrut Băsescu ca toate aceste decizii să fie luate fără ca ele să-i fie puse în cârcă PDL-ului (că doar, nu-i așa, ”MRU e independent”). Asta era ”schema” lui Băsescu.

Culmea e că figura a ținut, totuși, pe jumătate. Acțiunile PDL-ului nu au fost puse în cârca l