Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Războiul comuniştilor împotriva cărţilor

Publicat in Romania Libera, vineri 27 aprilie 2012 ·

Multe dintre cărţile literaturii române clasice au fost trecute în fondurile secrete ale bibliotecilor.

În anii imediaţi de după 1989 a apărut prima carte din România care a publicat şi analizat cu mjloace ştiinţifice şi spirituale solide - ni se spune în prefaţă - un segment din documentele arhivei secrete ale unei instituţii de talia Bibliotecii Centrale Univesitare Cluj, din epoca comunistă. Ni se dezvăluie, astfel, ofensiva necruţătoare pe care regimul a dus-o împotriva cărţii încă de la începuturile sale de după 1945.

Cartea apărută la B.C.U. este, de fapt, un „studiu de caz", efectuat cu scrupulozitate ştiinţifică de către Doru Radosav, Ionuţ Costea şi Istvan Kiraly, fiind intitulată „Fond secret, fond special; Contribuţii la Istoria Fondurilor secrete de bibliotecă din România", apărută la editura ,,Dacia" de atunci.

Citind-o, observăm că este vorba, cu adevărat, despre un ,,război secret" pe care regimul comunist l-a dus împotriva cărţii. Şi că acesta s-a înscris organic în conceptul ,,luptei de clasă", menit a preveni şi înăbuşi din start orice încercare de alterare, prin scris, ideologia şi practica comunistă. De unde şi lupta înverşunată prin înfiinţarea ,,fondurilor secrete" şi ,,speciale", menite a retrage unele volume din circuitul public şi, în unele cazuri, chiar a trece la distrugerea lor.

Cărţile de pe lista neagră

Autorii ne spun că dacă în anul 1946 au fost retrase din circuitul public circa 3.000 de titluri, în anul 1948 s-a ajuns la 8.000 de titluri, astfel că ,,volumul" cuprinzând ,,lista neagră" avea nu mai puţin de 500 de pagini, fiind mult amplificate faţă de cele anterioare, numeroase şi ele.

Interesant de subliniat un paradox, redat de autori: anume faptul că unele volume intră sub regimul interdicţiei, conţinând chiar şi cuvântări sau alte scrieri ale liderilor comunişti care, mai ales după moartea că

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 4 ore
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 6 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

De ce a fost respinsă candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. BEC a publicat motivarea

Libertatea acum 6 ore
Biroul Electoral Central a transmis sâmbătă, 15 martie, un document de patru pagini în care explică motivele pentru care i-a invalidat candidatura la prezidențiale Dianei Șoșoacă.

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 4 ore
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

Miting EuRo Manifest în Piaţa Victoriei pentru susținerea apartenenţei la UE. Fanii lui Călin Georgescu, identificați de jandarmi

Libertatea acum 8 ore
Peste 1.000 de oameni au fost prezenți sâmbătă, 15 martie, la mitingul „EuRo Manifest” din Piaţa Victoriei din Bucureşti. În zonă au fost găsiți și susţinători ai lui Călin Georgescu, iar jandarmii au făcut apel la oameni să nu răspundă provocărilor.

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 4 ore
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 5 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 3 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 11 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Superliga: Farul a remizat cu Poli Iaşi, scor 0-0, în prima etapă a play-out-ului

News.ro acum 7 ore
Formaţia Farul Constanţa a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Poli Iaşi, în prima etapă a play-out-ului Superligii. Farul: Buzbuchi – Sîrbu (Gustavo ’60), Larie, Bălaşa (Baptista ’80), Cr. Ganea – Vînă, Dican (N. P

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/18°
lun.

4°/11°
mar.

1°/6°
mie.

1°/8°
Iasi
acum

dum.

4°/8°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/9°
Constanta
acum

16°
dum.

8°/16°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
mie.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-1°/6°
Timisoara
acum

dum.

6°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-0°/8°