Cuvintele pot avea o soartă crudă. Ce asemănare găsiţi între „algoritm“ şi… „filfizon“? Ambele exprimă pătimiri de pe urma unor boli ciudate. Nu numai cărţile îşi au propria soartă, cuvintele o păţesc cam la fel. Faptul este cu prisosinţă ilustrat în media, zi de zi şi ceas de ceas. În perpetua căutare a cuvântului care să exprime adevărul ori numai să-l ascundă, ba şi din elementara ignoranţă, oamenii de presă reuşesc uneori să înece în mâzga unei dezgustătoare limbi de lemn cuvinte care ar merita un destin privilegiat. Fenomenul este unul banal. Avem la îndemână lucrarea unor jurnalişti şi scriitori francezi intitulată „Le journalisme sans peine“ (de Michel-Antoine Burnier şi Patrick Rambaud, Plon, 1997), cu care putem ilustra fenomenul. Autorii au inventariat 1.249 de clişee verbale, prin care jurnaliştii maschează adevăruri şi realităţi, oferind cititorului iluzia că lucrurilor li se spune pe nume, că media ţine cu ei, că vrea să le şteargă lacrima, să le panseze rana, că presa pentru ei combate, că dreptatea învinge. Eroare! Bieţii beneficiari ai demersurilor citate sunt în realitate dezinformaţi, îmbătaţi cu apă rece. Li se oferă dezbateri mistificatoare, abuziv metaforice, cu prezentări vagi şi aluzive ale unor trame şi urzeli fanteziste, cu soluţionări pe măsură. Juisări aberante în locul adecvării la realitate. Zbor închipuit de pasăre liră, praful de pe tobă, cu promisiuni fără acoperire, în locul unui countdown operaţional de navetă spaţ Publicitate ială corectă. Este şi cazul termenului „algoritm“. Cariera lui mediatică la noi, deplorabilă, debutează pe vremea lui Radu Vasile şi a lui Victor Ciorbea, ai căror consilieri de imagine au considerat potrivită utilizarea termenului, foarte tehnic şi tehnocratic, adevărat punct arhimedic în informatică, pentru sugerarea eficienţei şi eficacităţii exerciţiului lor. Imediat, a sărit în ajutor presa, mo