Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cine este Victor Ponta, noul PREMIER desemnat

Publicat in Romania Libera, vineri 27 aprilie 2012 · ·

Ponta a fost nominalizat vineri seară de preşedintele Traian Băsescu să formeze noul Guvern. De altfel, şeful statului a spus recent că, după demisia lui Emil Boc din funcţia de premier, i-a mai oferit liderului PSD mandatul de prim-ministru, însă a fost refuzat de USL. Ponta a replicat atunci că "a fost o chestie neserioasă", potrivit Mediafax.

Victor-Viorel Ponta s-a născut la 20 septembrie 1972, în Bucureşti, are doi copii şi se află la a doua căsătorie.

Ponta este căsătorit cu eurodeputatul PSD Daciana Sârbu, fiica social-democratului Ilie Sârbu, vicepreşedinte al PSD şi ministru al Agriculturii în Guvernele Năstase şi Boc.

În 1995 devine absolvent al Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti. Opt ani mai târziu devine doctor în Drept Penal Internaţional.

Din 1995 până în 1998, Ponta a fost procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1, iar din 1998 până în 2001 procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie - Secţia de Anticorupţie, Urmărire Penală şi Criminalistică.

Din octombrie 2002 a fost lector universitar la catedra de Drept Penal a Universităţii Româno-Americane, iar din martie 2007 - conferenţiar universitar la aceeaşi universitate.

Victor Ponta a fost secretar de stat, şeful Corpului de Control al Guvernului, în perioada 2001-2004, când premier era Adrian Năstase.

În noiembrie 2002, este ales preşedinte al Tineretului Social Democrat, ocazie cu care Adrian Năstase remarcă faptul că poaspătul lider seamănă din profil cu Nicolae Titulescu şi devine astfel "micul Titulescu".

El a fost în 2004 ministru delegat pentru Controlul implementării programelor cu finanţare internaţională şi urmărirea aplicării Acquisului Comunitar.

Ponta a fost, în legislatura 2004-2008, deputat PSD de Gorj.

De asemenea, din septembrie 2006, Ponta a fost vicepreşedinte al Biroului Pe

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 2 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum o ora
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

FOTO Incendiu la o hală de vopsitorie auto din Sibiu. Zeci de persoane evacuate din imobilele învecinate

HotNews acum o ora
Un incendiu a izbucnit vineri la o hală cu destinația de vopsitorie auto din municipiul Sibiu. Flăcările au cuprins aproximativ 300 de metri pătrați din suprafața halei, iar mai multe autoturisme aflate în interior au fost afectate, transmite ISU Si

George Simion, despre demisia lui Becali din partid: Suntem în postul Paştelui, e bine să fim buni creştini, să întoarcem şi obrazul celălalt. Îmi cer scuze faţă de colega mea, care a fost mai mult decât fair play şi n-a băgat în seamă răutăţile

News.ro acum o ora
Liderul AUR, George Simion, a declarat vineri, despre demisia lui Becali din partid, că suntem în postul Paştelui şi e bine să fim buni creştini, să întoarcem şi obrazul celălalt. ”Îmi cer scuze faţă de colega mea, care a fost mai mult decât fair pl

Video România nu trimite trupe în Ucraina. Ciolacu: „Suntem mai siguri ca niciodată, nu intrăm în niciun război”

Adevarul acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu susține că România nu va trimite trupe în Ucraina și nu va intra în niciun război. „Văd și eu acele fake news-uri, vă garantez că nu intrăm în niciun război”, a transmis șeful Guvernului.

Preşedintele interimar Ilie Bolojan participă, sâmbătă, la reuniunea în format de videoconferinţă convocată de prim-ministrul britanic Keir Starmer, în urma discuţiilor dintre Ucraina şi SUA de la Jeddah, Arabia Saudită

News.ro acum o ora
Preşedintele interimar Ilie Bolojan participă, sâmbătă, la reuniunea în format de videoconferinţă convocată de Prim-ministrul Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, Keir Starmer, în continuarea Summitului găzduit la Londra în data

Ilie Bolojan, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu: Avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de ordine, într-un stat

News.ro acum 4 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat vineri, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu, că avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de

Ministrul Finanţelor: România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an / Dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu

News.ro acum 2 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă, vineri, că România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an, iar dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu şi nu vizează o eventuală creştere a acestora. ”România nu are nevoie

Marcel Ciolacu, despre casa protocol a lui Klaus Iohannis: „Se dă cu var. O să o primească cât de curând”

Libertatea acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri, 14 martie, că locuinţa de protocol pentru fostul preşedinte al României, Klaus Iohannis, se pregătește și va fi gata în viitorul apropiat.

Ciolacu: „Dacă USR vrea la guvernare, să vină acum! Lasconi să se retragă, să-l susţină pe Antonescu”

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, că dacă cei de la USR vor să intre la guvernare, preşedintele USR, Elena Lasconi, să se retragă din cursa prezidenţială şi să îl susţină pe Crin Antonescu, candidatul coaliţiei de guvernare, potrivit News.

Vremea

București
acum

20°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/22°
lun.

3°/14°
Iasi
acum

19°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/23°
dum.

5°/10°
lun.

2°/9°
Constanta
acum

15°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

9°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

16°
vin.

10°/17°
sâm.

12°/20°
dum.

8°/13°
lun.

1°/9°