A început minivacanţa de 1 mai, vezi unde poţi să ieşi la picnic, la iarbă verde sau pădure, şi ai voie să faci grătar.
Primăria Municipiului Bucureşti, prin Centrul Cultural ‘Palatele Brâncoveneşti’, pune la dispoziţie, la Palatul Mogoşoaia, în data de 1 Mai, un spaţiu special amenajat pentru picnic. Municipalitatea va pune la dispoziţia cetăţenilor grătare, saci menajeri pentru colectarea deşeurilor, aceştia având posibilitatea de a-şi organiza propriul picnic.
De asemenea, ţncepând din acest week-end, locuitorii Sectorului 6, şi nu numai, sunt invitaţi să se relaxeze şi să-şi petreacă timpul în aer liber, la iarbă verde, la un grătar sau un picnic lângă Lacul Morii.
Singurul loc de picnic şi grătare ce a fost amenajat în municipiul Suceava se află în fosta gospodărie a PCR, situată lângă Casa de oaspeţi, fiind un teren de două hectare primit de municipalitate de la RAAPPS, unde există şi un iaz cu debarcader.
Purtătorul de cuvânt al Primăriei Târgu Mureş, Aurel Trif, a declarat, miercuri, corespondentului Mediafax că a amenajat, de aproape doi ani, pentru iubitorii de natură, două locuri speciale destinate petrecerii timpului liber. Este vorba de zonele tradiţionale pentru picnic – Platoul Corneşti, aflat în apropierea Grădinii Zoologice din Târgu Mureş, şi Calea Sighişoarei, lângă pădure.
Singurul loc autorizat pentru picnic la Bistriţa, în condiţiile intrării în vigoare a legii care reglementează astfel de activităţi, este Pădurea Schulerwald, situată la marginea oraşului, în apropiere de zona industrială.
Locuitorii municipiului Vaslui vor putea merge la picnic în două locuri special amenajate de primărie, respectiv la ştrandul din zona sportivă a oraşului şi la pârtia de săniuş, aflată la paroximativ patru kilometri distanţă de municipiu.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, marţi, de Poliţia Locală Timişoara, în m