Formaţia Luceafărul Felix a obţinut, sâmbătă, o victorie importantă în deplasarea de la Timişoara, în cadrul etapei a XXIV-a din cea de-a doua divizie fotbalistică a ţării.
Chiar dacă au avut în faţă vicecampioana ţării, o formaţie care a suferit în actuala ediţie de campionat doar două înfrângeri - aflându-se pe locul II în clasament, echipa bihoreană a reuşit să se impună în faţa echipei Poli cu scorul de 2-1, după ce la pauză rezultatul a fost egal, 1-1.
Golurile formaţiei antrenate de Leo Grozavu au fost marcate de Blănaru, în minutul 43, şi Roşu, în minutul 61. Pentru Poli a punctat Popovici, în minutul 39, când a deschis scorul.
Meciul a fost dominat de formaţia oaspete, care pe lângă cele două goluri marcate, şi-a mai creat câteva ocazii prin Ianc şi Zeno Bundea. Pentru Luceafărul această victorie este deosebit de importantă, fiind obţinută în deplasare, pe terenul unei formaţii puternice.
Ca urmare, echipa bihoreană a urcat, cel puţin până la încheierea etapei, pe poziţia a V-a a clasamentului, cu 40 de puncte, la un singur punct faţă de ocupanta poziţiei a III-a.
De menţionat este şi faptul că Luceafărul Felix este singura formaţie care a învins Poli Timişoara de două ori în actuala ediţie de campionat, după ce şi în tur a câştigat, pe teren propriu, cu scorul de 1-0.
În debutul confruntării de sâmbătă, formaţia gazdă a protestat pentru lipsa de interes a autorităţilor timişorene, care a dus la nelicenţierea nici în acest an a formaţiei bănăţene pentru a juca în Liga I. La începutul confruntării, timp de aproximativ un minut, jucătorii formaţiei Poli au pasat între ei în jumătatea proprie fără să atace poarta adversă. Asta în timp ce fotbaliştii de la Luceafărul au rămas în propria lor jumătate de teren, neatacând echipa gazdă.
Acest protest al elevilor antrenorului Valentin Velcea, asigurat şi cu acordul tacit al celo