Acum, că toţi ştiau ce avea să se întâmple, se prefăceau că în tabăra lor va fi bine, că vor fi iar fericiţi. Guvernul fusese întărit cu oameni tineri din zona celor puternici şi tăcuţi. Cei slabi urmau să fie sacrificaţi fără cruţare.
Fata venise acolo cu bărbatul acela elegant. Parcă prea înalt pentru a fi frumos, cu haine strălucitoare. Era mai mult melodramatic şi parcă plin de teamă. Când a sosit cel de-al treilea, am tresărit. De stupoare, mi-am zis, sau de spaimă. Aveam în faţă un tip al noii puterii. L-aş fi botezat necruţătorul.
Mă temeam însă de el şi eu. Eram şi bucuros, gândindu-mă cum voi relata povestea asta politică, încărcată de bani furaţi, de sentimente noi, sociale, pe care le stârnesc asemenea averi. Trebuia să fie şi ceva despre pierderea bruscă a puterii. Apoi o mulţime de obişnuinţe ale celor căţăraţi sus-sus, din întâmplare, sau iubire firească, pentru care nu poţi să nu fraternizezi.
Dar mai întâi să precizez locul. Era o cafenea din Dorobanţi. Acolo se adună puternicii zilei, se dau ultimele detalii ale marilor contracte ale guvernului, au loc, câteodată, chiar execuţii politice. Sau încep iubirile din interese oculte ale bărbaţilor puternici cu dame alese pe sprânceană.
Nu mai ştiu cum ajunsesem la cafenea (luni, 24 februarie 2012). Cel melodramatic şi-a rotit mult timp capul peste toţi. Câştigase imens în ultimii ani, numai din proiecte guvernamentale grase. Fiecare scaun de acolo, cu pernă roz, mov, violet, pufoasă, din piele de crocodil, îi vorbea numai de puterea lui. Era profund melancolic.Totul urma să devină o crudă amintire.
- Îţi mulţumesc pentru tot ce-ai făcut pentru mine, ca să-mi fie bine, ca să scap cu viaţă, murmura el răguşit. Îi tremurau mâinile, ca şi buzele sau bărbia. Hainele lui frumoase, pielea roz i se umpluseră dintr-odată de un vierme uriaş, care tremura, foşnea isteric. Asuda rece. Fata
