Muzica este pentru neavizaţi pentru că e cel mai inspirat mijloc de comunicare între oameni. De când strămoşii noştri băteau cu beţele în scoarţa de copac, muzica însemna ceva. Între timp, muzica a evoluat. Şi am ajuns în prezent. Unii avizaţi, alţii neavizaţi.
O orchestră şi-a aşteptat publicul, săptămâna aceasta, într-un local underground din Craiova, pentru o porţie promiţătoare de rock simfonic, anunţată cu surle şi trâmbiţe în urmă cu trei săptămâni. Din păcate, cvartetul de coarde al orchestrei care trebuia să dea „simfonicul“ nu prea s-a auzit, schimbând total genericul concertului.
Multe persoane neavizate au venit la acest concert cu gândul că vor asculta ceva inedit; o îmbinare frumoasă între duritatea rockului şi delicateţea instrumentelor clasice. Ghinionul lor a fost că acestea din urmă nu s-au auzit cum trebuie decât la câteva melodii. Chiar dacă membrii orchestrei au muncit mult, fără îndoială, pentru ca acest eveniment să iasă bine. Şi a ieşit - probabil pentru că, indiferent că-i simfonic sau nu, distracţia primează - , numai că unii s-au auzit mai tare decât alţii.
Rockul simfonic nu înseamnă doar „însăşi prezenţa“ unor instrumente clasice lângă unele instrumente specifice rockului, în cazul serii de faţă. Asta spune istoria scrisă de oameni mai avizaţi decât noi, neavizaţii, şi asta spun cărţile de specialitate. Ele trebuie să se şi audă. Altfel, a fost doar rock. Şi un pic de jazz dat de saxofonul-vedetă, care a avut melodia lui specială în concert.
În rarele momente în care sunetul produs de cvartet reuşea să răzbată de undeva, din spate, combinaţia a fost inedită. Era un contrast plăcut atât între muzică clasică şi rock, cât şi între geaca de piele a solistei şi umărul gol, lăsat elegant la vedere, al violoncelistei. Două lumi diferite care, atunci când se atrag, fac o lume şi mai frumoasă. Dar, în seara respectivă,
