O paradă a maşinilor de epocă este organizată astăzi în staţiunea Mamaia, iar la ora 21,00 vor fi lansate lampioane pe cer, cu ocazia deschiderii sezonului estival 2012. Sursa: Feri Predescu
Maşinile de epocă vor circula începând cu ora 10.00 pe diferite rute din Constanţa, vor staţiona în zona Cazinoului de pe faleza municipiului pentru a putea fi admirate de turişti, după care se vor îndrepta către staţiunea Mamaia.
La ora 13.00, maşinile de epocă vor staţiona în parcarea Aqua Magic şi vor pleca apoi în paradă în staţiunea Mamaia, după care se vor opri în parcarea unui restaurant de pe malul lacului Siutghiol, unde va avea loc expoziţia finală.
Începând cu aceeaşi zi şi până pe 1 mai, pe plaja H2O din nordul staţiunii se desfăşoară primul festival de zmeie din România. În cadrul festivalului sunt organizate ateliere de construit şi pictat zmeie de diverse forme şi dimensiuni, atât pentru copii, cât şi pentru adulţi. Pe plajă vor avea loc concursuri cu premii organizate de către sponsori, vor fi clovni, muzică etc.
Profesioniştii acestei prime ediţii a festivalului de zmeie sunt din Bali, Germania, Austria, Anglia, Danemarca, Olanda şi vor înălţa pentru public zmeie speciale, de diferite mărimi, forme şi design-uri.
„Va fi un weekend de foc”
În minivacanţa de 1 Mai, pe plaja din staţiunea Mamaia sunt organizate diferite festivaluri, o serie de evenimente desfăşurându-se şi în cluburi.
Preşedinta ANAT, Corina Martin, a declarat, pentru Agerpres, că staţiunea Mamaia este ocupată în prezent la capacitate maximă, raportându-se la hotelurile care sunt deschise: „Au deschis practic toate hotelurile care au avut oferte pregătite, oferte atractive. Cele care au avut eventuale probleme tehnice sau nu au fost gata nu au deschis, dar acestea sunt extrem de puţine. Se vede cu ochiul liber că staţiunea Mamaia este plină. Va f