După Sonetele celor de la Berliner Ensemble şi Visul coreean al unei nopţi de vară, Festivalul Shakespeare din acest an a continuat cu povestea clasică de dragoste a lui Romeo şi a Julietei, într-o montare a Teatrului Municipal din Vilnius, Lituania. Regia i-a aparţinut lui Oskaras Korsunovas, care a deschis acum doi ani Constelaţia Hamlet.

Într-o sală înţesată de oameni aşezaţi nu doar pe scaune, ci şi pe scări sau aproape pe marginea scenei, actorii din Vilnius au populat subit decorul spectaculos, s-au aliniat – de o parte, personajele din familia Capuleţilor, de cealaltă, familia Montague – şi au rămas împietriţi cinci lungi minute (dacă nu mai mult), scrutând sala, timp în care liniştea era întreruptă, din când în când, de chicoteli din public. Apoi a început.

Vrăjmăşia pizzarilor

Marele merit al lui Korsunovas a fost, şi de această dată, originalitatea cu care a tratat o poveste atât de cunoscută. Dacă „Hamletul“ său a fost întunecat, strident, apăsător, în „Romeo şi Julieta“ registrul a fost altul. Căci regizorul a venit cu ingenioasa idee de a întruchipa lupta celor două familii veroneze uzând de elementele specifice spaţiului în care se petrece acţiunea. Iar o poveste din bella Italia, oricât de tragică ar fi, rămâne, totuşi, o poveste din bella Italia.

Scenografia a fost gândită pentru a sprijini îndeaproape această plasare spaţială care a oferit noi valenţe tragediei shakespeariene. Două bucătării în perfectă simetrie, cu tigăi atârnate pe pereţi, cu masă de lucru şi cu schelete aşezate pe rafturi, prevestind finalul deja cunoscut. În fiecare dintre ele, familiile frământă vârtos, apoi îşi măsoară talentele aruncând bucăţile de cocă pe masă într-un mod asemănător cu felul în care băieţaşii fac concursuri privitoare la propria bărbăţie. Competiţia, zarva şi gestica specifică italienilor stârnesc hohote de râs.

Prin