Aproximativ 8000 de jandarmi vor asigura ordinea publică, în perioada 28 aprilie-2 mai, la nivel naţional, pentru ca manifestările prilejuite de minivacanţa de 1 mai să se desfăşoare într-un climat optim de siguranţă.
Jandarmii vor acţiona în marile oraşe, în staţiunile montane, pe litoralul Mării Negre, precum şi în alte zone de agrement, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, a actelor de violenţă, a consumului de băuturi alcoolice în locurile neautorizate, a cerşetoriei, a prostituţiei, a consumului sau traficului de droguri, etc.
În acest sens, jandarmii vor desfăşura acţiuni punctuale sau de patrulare cu precădere în zonele şi arterele intens circulate, în zone de agrement, parcuri, cluburi de noapte, discoteci, terase, urmărind identificarea şi luarea de măsuri faţă de persoanele care manifestă un comportament antisocial (cerşetori, hoţi din buzunare, etc), precum şi prevenirea oricăror incidente ce pot tulbura ordinea şi liniştea publică.
Pentru litoralul Mării Negre, în această perioadă, peste 400 de jandarmi vor asigura măsurile de ordine publică la o serie de manifestări cultural-sportive (spectacole, competiţii etc.) şi vor patrula independent sau în echipe mixte cu Poliţia pentru menţinerea ordinii publice în localităţile Năvodari, Eforie, Techirghiol, Vama Veche, Neptun, Medgidia, Cernavodă, Hârşova, Mamaia, Eforie şi Costineşti, precum şi în zonele împădurite şi de agrement din proximitate.
De asemenea, jandarmii asigură ordinea publică la spectacolul "Sun Waves" din staţiunea Mamaia, Complex Enigma, vineri şi sâmbătă, între orele 22.00-05.00. De vineri până duminică, între orele 22.00-05.00, jandarmii vor asigura ordinea publică la spectacolul "The Mission", din staţiunea Mamaia, pe plaja din dreptul hotelului Savoy.
Tot în staţiunea Mamaia, pe plaja H2O, jandarmii vor asigura ordinea publică în perioada 28 a