În 2005, Bianca se zbătea să-şi facă loc în lumea modei. Pe vremea aceea, încă nu cunoscuse cele două elemente-cheie care aveau să-i schimbe viaţa: Cătălin Botezatu şi botoxul -, şi se bucura de fiecare dată când punea mâna pe un contract cu o casă de modă, fie ea şi obscură. În fotografiile păstrate în arhiva unei firme, Bianca, pe atunci o tânără provincială în vârstă de 22 de ani, e extrem de diferită de imaginea cu care ne-a obişnuit. Buzele ei nu făcuseră cunoştinţă cu botoxul, sprâncenele nu erau vopsite, iar părul era încă blond. O privire mai atentă scoate în evidenţă încă un aspect, acoperit în majoritatea pozelor de faldurile rochiilor: fundul, mult mai mic decât acum. Ţie care "variantă" a Biancăi îţi place cel mai mult, cea aproape naturală, din 2005, sau cea tunată, din 2012? Divele se invidiază între ele? Bianca despre Moni: "Are viaţa de lux pe care şi-a dorit-o. Şi-a exploatat imaginea şi a ajuns departe" E cea mai dorita femeie din Romania si e la un pas sa-ti arate exact ceea ce-ti doresti sa vezi! Stim deja unde ti-a "alunecat" privirea
În 2005, Bianca se zbătea să-şi facă loc în lumea modei. Pe vremea aceea, încă nu cunoscuse cele două elemente-cheie care aveau să-i schimbe viaţa: Cătălin Botezatu şi botoxul -, şi se bucura de fiecare dată când punea mâna pe un contract cu o casă de modă, fie ea şi obscură. În fotografiile păstrate în arhiva unei firme, Bianca, pe atunci o tânără provincială în vârstă de 22 de ani, e extrem de diferită de imaginea cu care ne-a obişnuit. Buzele ei nu făcuseră cunoştinţă cu botoxul, sprâncenele nu erau vopsite, iar părul era încă blond. O privire mai atentă scoate în evidenţă încă un aspect, acoperit în majoritatea pozelor de faldurile rochiilor: fundul, mult mai mic decât acum. Ţie care "variantă" a Biancăi îţi place cel mai mult, cea aproape naturală, din 2005, sau cea tunată, din 2012? Divele se