Valvis Holding transmite, într-un comunicat remis MEDIAFAX, că a aflat cu surprindere că spoturile AQUA Carpatica au fost interzise de CNA, precizând că spotul în care se afirmă că AQUA Carpatica este "cea mai pură apă minerală carbogazoasă din lume" a fost validat de CNA în decembrie 2010.
"Cu surprindere aflăm din presă că spoturile AQUA Carpatica au fost interzise de Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA). Atât cel pentru apa minerală carbogazoasă cât şi cel pentru apa minerală plată sunt interzise. Înainte de toate vrem să facem cunoscut faptul că, deşi eram parte învinuită, analiza spoturilor noastre a fost făcută în lipsă, fiind astfel privaţi de dreptul de a ne susţine în plen punctele de vedere în privinţa acuzelor aduse de către Patronatul Apelor Minerale APEMIN", se spune în comunicatul Valvis Holding.
Potrivit Valvis Holding, "spotul de apă minerală carbogazoasă AQUA Carpatica prin care afirmăm că este 'cea mai pură apă minerală carbogazoasă din lume' a fost analizat şi validat de către CNA în decembrie 2010".
"Din comunicatul de presă care a circulat pe fuxurile de informare, se pare că noua decizie s-a luat în urma prezentării unor noi probe admise ca argumente hotărâtoare furnizate de un angajat al Societăţii Naţionale a Apelor Minerale (SNAM), societate care funcţionează ca agent comercial intermediar, furnizor de apă concesionată către Borsec, Dorna, Perla Harghitei, etc. Este evident faptul că SNAM nu este un organism independent, neutru şi echidistant al statului, ci un competitor direct al AQUA Carpatica, care apără în mod vădit interesele concurenţei", se mai spune în comunicat.
Potrivit Valvis Holding, "într-o şedinţă preliminară a Consiliului Român pentru Publicitate (RAC), spotul de apă minerală plată AQUA Carpatica plată, a primit aviz pozitiv, constatându-se la momentul respectiv că nu se încalcă prevederile