Pe 25 ianuarie 2010, un incendiu puternic a lăsat fără acoperiş o clădire din cartierul Piaţa Română. Printre locatarii acelei clădiri se numără şi Mircea Rednic (50 de ani), antrenor la Astra Ploieşti. De atunci, tehnicianul îşi ţine toţi banii în bancă, fiind nevoit să extragă din cont chiar şi pentru un kilogram de roşii. Pe 25 ianuarie 2010, un incendiu puternic a lăsat fără acoperiş o clădire din cartierul Piaţa Română. Printre locatarii acelei clădiri se numără şi Mircea Rednic (50 de ani), antrenor la Astra Ploieşti. De atunci, tehnicianul îşi ţine toţi banii în bancă, fiind nevoit să extragă din cont chiar şi pentru un kilogram de roşii.
Mircea Rednic a fost surprins, zilele trecute, de fotoreporterii Libertăţii, în timp ce gonea grăbit spre o sucursală a băncii ”Banca Românească”, de unde a scos bani. După aceea, ”Puriul” a mers într-o piaţă ca să cumpere un kilogram de roşii şi câteva fructe, semn că tehnicianul Astrei nu-şi ma ţine bani în casă de la incendiul care era să-l lase fără locuinţă din 2010.
Dacă va obţine rezultate bune cu gruparea prahoveană, Mircea Rednic va mai avea multe drumuri de făcut la bancă, dar nu pentru retrageri, ci pentru depuneri. Tehnicianul a semnat un contract baban cu echipa finanţată de Ioan Neculae: 60.000 de euro până în vară şi, din sezonul viitor, 120.000 de euro pe an.