Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un an de la casatoria printului William cu Kate: fara greseli, dar si fara copii

Publicat in Buna Ziua Iasi, sâmbătă 28 aprilie 2012 ·

Un an de la casatoria printului William cu Kate

Printul William si sotia lui, Kate Middleton, au reusit sa aiba un prim an de casatorie "fara greseala", afirma toti comentatorii vietii regale britanice, iar tara nu asteapta acum decat nasterea unui mostenitor, relateaza AFP.

Nunta de pe 29 aprilie 2011 a printului William, al doilea in ordinea succesiunii la tron, cu Kate, "a salvat imaginea monarhiei in randurile publicului", spune comentatorul vietii familiei regale, Robert Jobson, intr-un interviu acordat AFP.

Ducele si ducesa de Cambridge - numele oficiale ale tinerilor casatoriti - vor sarbatori prima lor aniversare in mod "privat", a anuntat un purtator de cuvant al palatului. Vor fi insa in centrul atentiei incepand din iunie, de la ceremoniile dedicate jubileului de diamant, care marcheaza 60 de ani de domnie ai reginei Elisabeta a II-a. Biograful Andrew Morton remarca acum un an ca, "in cazul in care Kate nu ramane insarcinata in primele noua luni, va fi altfel decat in 200 de ani de traditie monarhica". Insa "William a spus clar de la inceput ca va face lucrurile in ritmul lui", aminteste Robert Jobson.

In ceea ce o priveste, Kate, 30 de ani, ar vrea sa-si mareasca familia cat de repede se poate. "Este de opt ani cu William si este fara indoiala indragostita de el", adauga Jobson.

De cand s-au casatorit, cei doi au facut un turneu oficial triumfal in Canada si California si s-au intalnit cu presedintele Obama si sotia acestuia. Aparitiile ducesei, zambitoare si binevoitoare, sunt pe placul multimii.

"Amandoi sunt frumosi si apoi exista si factorul Diana", mama lui William, spune Robert Jobson, reflectand opinia majoritatii comentatorilor.

Kate si sora ei, Pippa, figureaza pe lista celor mai influente 100 de persoane alcatuita de revista americana Time. Stilul vestiment

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Microbuz de transport călători, implicat în accident în judeţul Giurgiu / O femeie a murit, alte şase fiind transportate la spital / A fost activat Planul Roşu de Intervenţie / Cu, s-a produs accidentul

News.ro acum 3 ore
Un microbuz cu călători şi un autototurism s-au ciocnit, luni seară, pe DN 6, în judeţul Giurgiu, o femeie fiind în stop cardio-respirator. Alte şase persoane primesc îngrijiri medicale. În microbuz se aflau 23 de persoane, fiind activat Planul Roşu

Atenționare de călătorie pentru români, emisă de MAE: Cod galben de ninsori în Bulgaria

Ziare.com acum 4 ore
Atenționare de călătorie pentru Bulgaria emisă de Ministerul Afacerilor Externe (MAE). Cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în această țară sunt avertizați că, în conformitate cu datele transmise de Institutul

Trump face încă o numire în noua sa echipă de la Casa Albă. Cu ce se va ocupa Stephen Miller, un adept al liniei dure în materie de imigraţie

HotNews acum o ora
Preşedintele ales al SUA Donald Trump îl numeşte pe Stephen Miller, un vechi consilier al său şi un adept al liniei dure în domeniul imigraţiei, în funcţia de şef-adjunct al politicii în noua sa administraţie, relatează News.ro citând agenția Associ

VIDEO Un avion de linie american, lovit de tiruri de arme de foc deasupra Haiti

HotNews acum 3 ore
Un avion de linie al companiei americane Spirit Airlines cu destinaţia Port-au-Prince, capitala Haiti, a fost lovit de tiruri de arme de foc şi redirecţionat spre ţara vecină Republica Dominicană, a anunţat luni compania aeriană, precizând că există

CNAIR: Circulaţia pe DN 7C - Transfăgărăşan se va închide începând de marţi - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Circulaţia rutieră pe DN 7C - Transfăgărăşan se va închide, începând de marţi dimineaţă, pe tronsonul cuprins între Piscul Negru (judeţul Argeş) şi Bâlea Cascadă (judeţul Sibiu). Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a

Tătaru rămâne sub control judiciar: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins plângerea acestuia

Mediafax acum 8 ore
În cadrul şedinţei de judecată de luni, completul Secţiei Penale a ÎCCJ a pronunţat încheierea finală de respingere a plângerii. Judecătorii au decis să menţină măsura preventivă de control judiciar dispusă împotriva lui Nelu Tătaru în dosarul nr. 1

Biden şi Harris au avut prima lor apariţie comună la un eveniment public după pierderea alegerilor din SUA

News.ro acum 57 minute
Preşedintele Joe Biden şi vicepreşedinta Kamala Harris i-au onorat luni pe veteranii militari americani în prima lor apariţie comună de când candidata democraţilor a pierdut alegerile prezidenţiale de săptămâna trecută în faţa republicanului Donald

Proiect votat în Senat: Închisoare cu executare pentru conducerea fără permis

Mediafax acum 4 ore
Potrivit acestuia, Senatul a votat luni în unanimitate o iniţiativă „esenţială pentru limitarea şi prevenirea iresponsabilităţii pe şosele”. Propunerea de modificare a Codului Penal pentru înăsprirea pedepselor celor care încalcă legea şi pun vieţil

Ciolacu, despre acuzaţiile că face alianţă cu AUR: Am avut un vot în Consiliul Naţional, am dat în scris, ce vreţi mai mult? Să îmi tai un picior?

HotNews acum 7 ore
Liderul PSD Marcel Ciolacu afirmă, despre acuzaţiile că face alianţă cu AUR, că el a văzut în schimb că s-a făcut majoritate PNL-AUR la Slatina şi la Iaşi. Ciolacu a amintit că a fost un vot în Consiliul Naţional al PSD care a decis că social-democr

Isărescu, întrebat dacă vor exploda facturile la energie: Nu au cum să explodeze/ Nu avem un scenariu din ăsta exploziv/ Şi inflaţia, cu toate creşterile, se va menţine sub 5%, deci nici preţurile nu explodează

News.ro acum 10 ore
Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a afirmat că preţurile la energie nu au cum să explodeze, că nu există un asemenea scenariu la BNR. ”Şi inflaţia, cu toate creşterile, se va menţine sub 5%, deci nici preţurile nu explodează.

Vremea

București
acum

mar.

3°/7°
mie.

5°/7°
joi

5°/8°
vin.

6°/8°
Iasi
acum

mar.

3°/8°
mie.

5°/11°
joi

3°/8°
vin.

2°/9°
Constanta
acum

mar.

4°/12°
mie.

8°/11°
joi

8°/12°
vin.

8°/10°
Cluj-Napoca
acum

-1°
mar.

-1°/8°
mie.

2°/6°
joi

0°/6°
vin.

1°/5°
Timisoara
acum

mar.

1°/6°
mie.

4°/9°
joi

2°/9°
vin.

2°/5°