Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ultima victimă a austerităţii

Publicat in Capital, sâmbătă 28 aprilie 2012 ·

Guvernul României a căzut după adoptarea unei moţiuni de cenzură, în timp ce executivul ceh abia a supravieţuit unei proceduri similare vineri, în cele mai recente provocări la adresa eforturilor europene de a vindeca criza datoriilor de pe continent, prin reduceri dure de cheltuieli şi creştere a impozitelor, scrie Los Angeles Times.

Guvernele Irlandei, Portugaliei, Greciei, Italiei, Spaniei, Sloveniei, Slovaciei şi Finlandei au căzut deja, în timp ce Uniunea Europeană luptă pentru a reface stabilitatea economică în cele 27 de statele membre.

Opoziţia românească va împinge austeritatea la o intensitate nemaivăzută de la revoluţia pro-democraţie din 1989, în condiţiile în care guvernul a crescut TVA-ul la 24% şi a redus salariile funcţionarilor publici. Constrângerile de cheltuieli sunt o încercare de a satisface condiţiile impuse după lansarea unui plan de salvare financiară a ţării în 2009 de către Uniunea Europeană, Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială.

La Praga, unde coaliţia tripartită s-a destrămat la începutul acestei săptămâni, premierul Petr Necas a obţinut un sprijin ezitant pentru a-şi continua programul de creştere a impozitelor şi reducere a cheltuielilor pe servicii, afectând inclusiv învăţământul superior, pensiile şi asistenţa medicală. Unii parlamentari care au părăsit coaliţia s-au poziţionat totuşi de partea lui Necas, ţinând cont de avertismentele unor economişti respectaţi că măsurile de austeritate esenţiale vor fi mai dureroase dacă vor fi amânate.

Peste 100.000 de persoane au protestat la Praga în urmă cu o săptămână, una din cele mai mari manifestări de nemulţumire de la Revoluţia de Catifea care a pus capăt comunismului cu 22 de ani în urmă.

Economia Ungariei este şi ea afectată de o criză a creditelor, iar premierul Viktor Orban a cerut vineri FMI să negocieze rapid aco

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Crin Antonescu, despre furtul tezaurului dacic din Olanda: „O traumă. Extremiștii încearcă să profite”

HotNews acum 2 ore
Furtul pieselor de patrimoniu național din muzeul din Assen, Țările de Jos, reprezintă o lovitură majoră pentru identitatea culturală a României, afirmă Crin Antonescu, candidatul coaliției de guvernare la președinția României. „Este încă o traumă (

Crin Antonescu, despre anularea alegerilor prezidențiale: „Comisia de la Veneția spune ce spunem noi toți / CCR să explice încă o dată”

HotNews acum 29 minute
Candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR pentru funcția de președinte al României, Crin Antonescu, a declarat luni seară, la Digi24, că opinia Comisiei de la Veneția privind anularea alegerilor prezidențiale este în linie cu percepția generală a societății

Prognoza meteo 27 ianuarie – 9 februarie 2025. Meteorologii anunță că vremea se va răci semnificativ

Libertatea acum 5 ore
Prognoza meteo ne arată cum va fi vremea în următoarele două săptămâni. Meteorologii ANM anunță ce temperaturi vor fi în regiunile din România, în intervalul 27 ianuarie - 9 februarie 2025.

Crin Antonescu a avut blocat postul de profesor timp de 24 de ani. L-a întrecut pe Iohannis, care l-a avut blocat 17 ani

Ziare.com acum 4 ore
Crin Antonescu, candidatul comun al coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale din 4 mai 2025, a avut blocat postul de profesor la cel mai bun liceu din Tulcea timp de 24 de ani. Este vorba de un post de profesor titular de Istorie, conform i

Roxana Mînzatu a depus oficial jurământul în fața Curții de Justiție a UE. Ea și-a exprimat angajamentul în calitate de membră a Comisiei Europene VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Roxana Mînzatu, reprezentantă a României și vicepreședinte al Comisiei Europene, a depus luni, 27 ianuarie, jurământul în cadrul Angajamentului Solemn al membrilor Colegiului, în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene. Mînzatu și-a exprimat anga

Comisia de la Veneția despre anularea alegerilor prezidențiale din România: „Dovedirea încălcării legii prin campanii online și social media este deosebit de dificilă”

Libertatea acum 5 ore
Comisia de la Veneția a publicat un raport detaliat cu privire la anularea alegerilor prezidențiale din România, o decizie fără precedent luată de Curtea Constituțională în decembrie 2024. Raportul subliniază nevoia de transparență și reglementări c

UPDATE - Lucian Romaşcanu (PSD) spune că pentru expoziţia de la Drents Museum nu a existat un HG, conform ordonanţei promovate chiar de ministrul Culturii: Turcan trebuie să dea urgent câteva explicaţii / Ce prevede ordonanţa/ Replica Ralucăi Turcan

News.ro acum 10 ore
Preşedintele CJ Buzău, Lucian Romaşcanu, fost ministr al Culturii, spune că pentru expoziţia de la Drents Museum, de unde au fost furate pese din Tezaurul României, nu a existat un HG, conform Ordonanţei promovate chiar de ministrul Culturii, el adă

Fake news dezmințit de Jandarmeria Română. Niciun jandarm nu a demisionat după ce și-a întâlnit părinții la un protest din Capitală

Ziare.com acum 3 ore
Afirmațiile recente vehiculate pe rețelele de socializare, potrivit cărora un jandarm aflat în dispozitivul de ordine publică la un miting din Capitală și-ar fi dat demisia după ce și-a întâlnit părinții la protest, sunt complet false, a anunțat lun

Calendarul ortodox – aplicație lansată de Patriarhia Română pentru telefoanele cu Android și iOS

Libertatea acum 5 ore
Patriarhia Română a lansat aplicația „Calendarul Ortodox” pentru telefoanele Samsung și iPhone, destinată românilor care doresc informații despre sărbători religioase, viețile sfinților și rânduielile liturgice zilnice, potrivit comunicatului de lun

UPDATE - Ambasadorul Republicii Moldova la Moscova, convocat la MAE rus. Reacţia Chişinăului

News.ro acum 5 ore
Rusia a anunţat luni că l-a convocat pe ambasadorul moldovean la Moscova, Lilian Darii, pentru a protesta faţă de ceea ce Ministerul rus de Externe a numit „acuzaţii nefondate” aduse ambasadorului rus la Chişinău de către un partid politic de la Chi

Vremea

București
acum

mar.

5°/14°
mie.

8°/15°
joi

8°/13°
vin.

9°/11°
Iasi
acum

mar.

2°/15°
mie.

6°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/10°
Constanta
acum

mar.

5°/11°
mie.

8°/13°
joi

9°/13°
vin.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

mar.

2°/13°
mie.

6°/11°
joi

6°/9°
vin.

5°/10°
Timisoara
acum

mar.

4°/15°
mie.

9°/14°
joi

8°/13°
vin.

7°/11°