Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doi parlamentari de Iaşi, în cărţi pentru Guvernul Ponta

Publicat in Adevarul, sâmbătă 28 aprilie 2012 ·

Potrivit schiţelor pentru viitorul Executiv care va fi condus de premierul desemnat Victor Ponta, doi parlamentari liberali aleşi de ieşeni ar putea prelua câte un minister.

Senatorul de Iaşi Varujan Vosganian este în cărţi pentru Ministerul Economiei, în timp ce deputatul Relu Fenechiu ar putea conduce Ministerul Transporturilor.

Parlamentari de Iaşi campioni la chiulit

Potrivit declaraţiei de avere de pe site-ul Senatului, Varujan Vosganian deţine un teren de 1.250 de metri pătraţi în Voluntari, în aceeaşi localitare are o casă de peste 200 de metri pătraţi cumpărată pe numele soţiei în 2007.

Relu Fenechiu, curentat de DNA

În Bucureşti, familia Vosganian mai deţine un apartament, iar în Prahova, Mihaela Vosganian a moştenit o parte dintr-o casă. Senatorul a depus la bancă 167.000 de lei şi are un credit scadent în 2032 de 130.000 de euro. Veniturile raportate în declaraţia de avere din 2011 se ridică la peste 210.000 de lei anual.

Relu Fenechiu şi scandalurile celebre în care este implicat (INTERCEPTĂRI)

Deputatul ieşean Relu Fenechiu, ajuns anul trecut în vizorul DNA în "afacerea transformatorul", deţine numeroase terenuri în judeţele Iaşi, Bacău şi Alba. În Iaşi are două case de locuit şi una de vacanţă. Tot o casă de vacanţă a primit moştenire în Dărmăneşti, judeţul Bacău. Familia Fenechiu mai are un apartament şi o casă în judeţul Alba, dar şi trei maşini: un BMW, un Mercedes şi un Hyundai.

Deputatul Fenechiu şi Constantin Simirad faţă în faţă la instanţă. Află ce şi-au spus la Tribunal! FOTO

Deputatul a menţionat în declaraţia de avere că deţine bijuterii şi obiecte de artă de 80.000 de euro, deţine conturi de 18.850 de lei, dar şi acţiuni la SC Fene Grup şi SC la Rocca. Acesta mai are un credit scadent de peste 46.000 de euro. Din indemnizaţia de deputat a câştigat în 2010 în jur de 56.00

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu într-un club din Sighişoara – 150 de persoane s-au autoevacuat

News.ro acum o ora
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de miercuri spre joi, într-un club din Sighişoara, iar 150 de persoane s-au autoevacuat fără a se înregistra victime. ”Incendiu într-un club din municipiul Sighişoara. La faţa locului au intervenit pompierii milita

Accident în București, în seara de Crăciun, pe Bd. Bucureștii Noi. Unul dintre șoferi a fugit și e căutat de polițiști

Libertatea acum 23 minute
Un accident rutier cu doi răniți a avut loc în București, în seara de Crăciun, iar polițiștii îl caută acum pe unul dintre șoferi, care a fugit de la locul cu pricina.

Toate porturile de la Marea Neagră, închise din cauza vântului

Ziua Constanta acum 32 minute
Pe 26 decembrie 2024, din cauza vântului puternic, manevrele navelor în porturile de la Marea Neagră sunt suspendate. Pe autostrăzi și drumuri principale, traficul rutier se desfășoară pe carosabil umed, fără probleme de vizibilitate. Administrația

A doua zi de Crăciun în 2024. Tradiții și obiceiuri. Ce semnifică vântul puternic

Ziua Constanta acum 47 minute
Pe 26 decembrie, a doua zi de Crăciun, tradițiile și superstițiile sunt respectate în multe regiuni ale României. Finii vizitează nașii pentru noroc în anul ce urmează, iar familiile se reunesc, evitând conflictele Pe 26 decembrie, a doua zi de Crăc

EXCLUSIV! Primele imagini de la Poarta Albă, cu elicea turbinei eoliene care a provocat panică la căminul de bătrâni (FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Ieri noapte, 25 decembrie, în jurul orei 21.00, o turbină eoliană din localitatea Poarta Albă, județul Constanța, situată pe strada Căminului (cartier Via), a intrat în funcțiune necontrolată, provocând panică. Aceasta s-a orpit lângă două butelii

Siria - 17 morţi între care 14 "membri ai Ministerului de Interne" ucişi într-o ambuscadă în provincia Tartous

News.ro acum 3 ore
Paisprezece membri ai forţelor de securitate au fost ucişi miercuri în Siria, potrivit Ministerului de Interne, în lupte cu oameni înarmaţi care încercau să împiedice arestarea unui responsabil din fostul regim al lui Bashar al-Assad legat de închis

Un mare producător de maşini donează un milion de dolari pentru inaugurarea lui Donald Trump la Casa Albă

Mediafax acum 40 minute
Documentul citează un purtător de cuvânt al companiei şi arată, potrivit Reuters şi The Guardian, că Toyota a donat un milion de dolari pentru inaugurarea lui Trump la Casa Albă de luna viitoare. Informaţia vine la o zi după ce companiile Ford şi Ge

Un cablu electric submarin care leagă Estonia şi Finlanda s-a defectat. Nu este exclus un sabotaj

Mediafax acum o ora
Un cablu electric submarin care leagă Finlanda de Estonia s-a defectat miercuri. Anunţul a fost făcut de prim-ministrul Finlandei. Este cel mai recent incident dintr-o serie de incidente care implică cabluri şi conducte de energie în Marea Baltică.

BoardingPass, despre facturile publicate de Marcel Ciolacu: E puţin probabil ca aceste facturi să fi fost emise în anul 2022, an în care au avut loc zborurile cu avionul privat

News.ro acum 9 ore
Facturile prezentate în spaţiul public de premierul Marcel Ciolacu în seara de Crăciun prin care a dorit să demonstreze că a achitat din surse proprii călătoriile cu avioanele Nordis conţin date care arată că este puţin probabil ca aceste facturi să

Vulturul cu cap alb a fost în sfârşit declarat oficial pasărea naţională a SUA

HotNews acum 10 ore
Vulturul cu cap alb este acum în mod oficial pasărea naţională a SUA, după ce preşedintele Joe Biden a semnat în ajunul Crăciunului o lege care conferă această onoare păsării de pradă cu cap alb şi cioc galben, relatează News.ro citând BBC. Pasărea

Vremea

București
acum

joi

2°/5°
vin.

1°/3°
sâm.

3°/5°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
Constanta
acum

joi

2°/7°
vin.

2°/3°
sâm.

3°/6°
dum.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-3°
joi

-3°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

1°/5°
Timisoara
acum

joi

0°/5°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°