Magistraţii Curţii de Apel Oradea se vor pronunţa asupra vinovăţiei foştilor directori ai CNADNR Oradea, Dorin Gavril Debucean şi Natalia Alina Istrate, acuzaţi de procurorii anticorupţie că au vândut un imobil al companiei la un preţ mult subevaluat, creând societăţii un prejudiciu de peste 1,2 mil. euro.
Potrivit rechizitoriului, în anul 2008, directorul general Debucean şi preşedinte al Consiliului de Administraţie al companiei, a dispus vânzarea din patrimoniul companiei a unui teren în suprafaţă de 38.000 mp situat în Oradea şi a unor construcţii situate în localităţile Cluj-Napoca şi Feleac, jud. Cluj către o societate comercială, în schimbul sumei de 4.146.918 lei (1.115.702 euro), în ciuda faptului că valoarea de piaţă reală a imobilelor era de aproximativ 2.335.306 euro. În acest fel, compania a fost prejudiciată cu 1.219.604 euro.
Anchetatorii susţin că Debucean a luat această decizie în mod nelegal întrucât nu exista iniţiativa Consiliului de Administraţie al companiei, aprobarea Adunării Generale a Acţionarilor şi mandatul special din partea Ministerului Transporturilor.
"Pentru a înlătura aceste lipsuri, inculpatul a falsificat hotărârea şedinţei Consiliului de Administraţie şi procesul verbal aferent acestei şedinţe din data de 29 iulie 2008, consemnând, în mod nereal, că membrii Consiliului de Administraţie au aprobat înstrăinarea imobilelor companiei. De asemenea, Debucean Dorin Gavril a pus această hotărâre astfel falsificată la dispoziţia comisiei de licitaţie constituite în vederea vânzării imobilelor. În demersul său, Debucean Dorin Gavril a fost ajutat de inculpata Istrate Natalia Alina, director general adjunct al C.N.A.D.N.R., a dispus întocmirea unor note de fundamentare, a susţinut în şedinţa Adunării Generale a Acţionarilor o notă de fundamentare şi a redactat caietul de sarcini, fără a avea atribuţii în acest sens şi î