Premierul desemnat Victor Ponta a declarat că pe 1 Mai va prezenta lista viitorului Guvern.
Liderii USL participă astăzi la lansarea candidaţilor pentru alegerile locale din judeţele Braşov şi Bistriţa. “În perioada următoare trebuie să vorbesc mai puţin şi să facă mai mult. Până pe 1 Mai voi prezenta lista Guvernului. Luni mă voi întâlni, împreună cu actualul ministru de finanţe şi cu echipa guvernamentală a USL, cu delegaţia FMI care se află la Bucureşti”, a declarat Ponta. Social-democratul a adăugat că speră ca până pe 7 mai să obţină votul de învestitură în Parlament.
Preşedintele PNL Crin Antonescu a subliniat că soluţia “cea mai sănătoasă” pentru ţară ar fi fost ca preşedintele Băsescu să accepte în luna februarie varianta alegerilor anticipate.
„Falimentul fostei majorităţi este evident şi mai ales al principalului partid de guvernământ - PDL este mai spectaculos decât eşecul PNŢCD. PNŢCD a ieşit din scenă mult mai onorabil”, a spus Antonescu.
Liberalul a spus că asistăm la o premieră în politica românească deoarece este prima dată după Revoluţie când Opoziţia reuşeşte să preia puterea înaintea alegerilor parlamentare.
El a adăugat că USL şi Victor Ponta nu au ezitat să preia guvernarea după căderea guvernului Ungureanu.
„Dacă fosta majoritate nu mai există doar USL îşi putea asuma răspunderea pentru a guverna România până la alegerile parlamentare”, a declarat Antonescu.
Premierul desemnat Victor Ponta a declarat că pe 1 Mai va prezenta lista viitorului Guvern.
Liderii USL participă astăzi la lansarea candidaţilor pentru alegerile locale din judeţele Braşov şi Bistriţa. “În perioada următoare trebuie să vorbesc mai puţin şi să facă mai mult. Până pe 1 Mai voi prezenta lista Guvernului. Luni mă voi întâlni, împreună cu actualul ministru de finanţe şi cu echipa guvernamentală a USL, cu delegaţia FMI care se