Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Planeta interdicţiilor

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 28 aprilie 2012 ·

Atunci când paşii vă poartă în diverse colţuri de pe planetă, cu culturi şi tradiţii diferite de cele de pe plaiurile natale, există, de multe ori, pericolul de a vă găsi în situaţii periculoase, relatează libero.it

Cu ceva timp în urmă, au făcut înconjurul lumii o serie de ştiri, care pentru mulţi dintre noi par de-a dreptul absurde, dar care, în mod surprinzător, se dovedesc cât se poate de serioase. De exemplu, una dintre ştirile care au stârnit multe controverse este cea conform căreia femeilor din Franţa le este încă interzis să poarte pantaloni sau că în China, cuplurile nu pot avea mai mult de un copil. Moştenirile trecutului sau ciudăţeniile sunt frecvente în legislaţiile tuturor ţărilor, peste tot existând fel de fel de norme încă în vigoare care sunt mai mult decât neobişnuite. „Interdicţia“ supremă o întâlnim la New York, unde „este ilegal pentru toată lumea să facă orice împotriva legii“. Oricum ar fi, este bine de ştiut că în Florida sunt interzise raporturile sexuale cu un porc spinos, în timp ce în Illinois nu puteţi lua masa într-un local cuprins de flăcări. În Tennessee, în schimb, opt femei nu pot locui sub acelaşi acoperiş pentru că în acest fel îndeplinesc condiţiile unui „bordel“, în timp ce în Massachussets, gorilele nu au voie să stea pe bancheta din spate a autovehiculului; în Baltimore, în săptămâna dinaintea Paştelui este interzisă comercializarea de pui de găină sau de boboci de raţă către minori. În Rehoboth (Delaware), nici să nu vă treacă prin cap să vă prefaceţi că dormiţi pe băncile aflate pe malul mării, pentru că riscaţi să primiţi o amendă piperată; în Minnesota este interzis să opriţi în faţa unei clădiri fără a nu avea un motiv foarte clar pentru care vă aflaţi acolo, iar în Mississippi, legea vă interzice să învăţaţi pe cineva semnificaţia cuvântului „poligamie“.

Ciudăţenii la tot pasul

@N_

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Nicușor Dan a dezvăluit ce a discutat cu Donald Tusk

HotNews acum 51 minute
Corespondeță din Varșovia: Aflat la Varșovia pentru a participa şi la marşul “Milionului de Inimi” alături de Donald Tusk şi Rafał Trzaskowski, Nicuşor Dan a fost întrebat de HotNews ce a discutat cu premierul polonez. Președintele ales al României,

Armata israeliană anunţă că a interceptat o rachetă lansată din Yemen

G4Media acum 33 minute
Armata israeliană a anunţat duminică dimineaţă că a interceptat o rachetă lansată din Yemen, informează Reuters, citat de News.ro. Susține G4Media. Click AICI pentru a redirecționa 3.5% din impozit - online, gratuit și simplu. Urmărește cele mai noi

CNAIR va evalua structura podului rupt în Baia Mare și va propune soluții

Mediafax acum o ora
Comitetul Local pentru Situații de Urgență al Municipiului Baia Mare a fost convocat încă de sâmbătă pentru a stabili primul set de măsuri în urma surpării podului de pe varianta de ocolire a municipiului Baia Mare. S-a decis închiderea circulației

NUMERELE extrase la tragerile loto de duminică, 25 mai 2025

Gandul acum 31 minute
Duminică, 25 mai 2025, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc joi, 29 mai 2025. La tragerile loto de joi, 22 mai 2025, Loteria Română a acordat peste 1

Hurezeanu, de Ziua Românilor de Pretutindeni: Niciodată diaspora nu a fost mai aproape de țară

Mediafax acum 3 ore
„Ziua Românilor de Pretutindeni reprezintă un moment simbolic de celebrare a celor care trăiesc în afara granițelor României, fie că aparțin comunităților istorice din jurul granițelor sau diasporei românești. Aceasta zi ne amintește de valorile fun

Slănină cu boia contaminată cu Listeria, retrasă din magazinele Penny. Oamenii, rugați să nu o consume

HotNews acum 2 ore
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimantelor (ANSVSA) anunţă retragerea din magazine Penny a unui lot de slănină cu boia, în care a fost detectată prezenţa bacteriei Listeria Monocytogenes, potrivit News.ro. Este vorba d

Coreea de Nord a arestat trei oameni, după accidentul de la lansarea unei nave de război. Kim Jong-un denunţase un „act criminal”

Libertatea acum 3 ore
Coreea de Nord a decis ca trei oficiali responsabili de construcția unei noi nave de război să fie arestați, după un accident produs săptămâna aceasta pe un distrugător, potrivit agenției oficiale de presă KCNA, citată de AFP.

Avertizare cod portocaliu în București: ploi torențiale și vreme deosebit de rece

Libertatea acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o prognoză specială pentru București, valabilă în intervalul 25 – 28 mai 2025, însoțită de o avertizare cod portocaliu de ploi torențiale.

45.000 de locuințe fără electricitate în Nisa după un act de vandalism asupra rețelei

Mediafax acum o ora
În noaptea de sâmbătă spre duminică, un incendiu a izbucnit la un transformator electric situat în vestul orașului Nisa, în cartierul Les Moulins, provocând o pană de curent care a afectat peste 45.000 de gospodării din Nisa, Cagnes-sur-Mer și Saint

Dominic Fritz: 1.000 de oameni s-au înscris în USR în ultimele 5 zile

Mediafax acum o ora
Vârsta medie a celor care și-au exprimat dorința de a intra în USR, în ultimele zile, este 35 de ani. 40% dintre cei care au completat cererile de adeziune au peste 40 de ani. Cel mai tânăr aplicant, care a devenit între timp membru, are 19 ani, mai

Vremea

București
acum

15°
dum.

12°/16°
lun.

11°/13°
mar.

11°/13°
mie.

12°/17°
Iasi
acum

12°
dum.

10°/13°
lun.

10°/12°
mar.

11°/12°
mie.

12°/14°
Constanta
acum

15°
dum.

14°/18°
lun.

13°/17°
mar.

12°/14°
mie.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

8°/13°
lun.

9°/16°
mar.

9°/18°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

15°
dum.

8°/17°
lun.

8°/21°
mar.

11°/23°
mie.

12°/22°