Apărut în Dilema, nr. 139, 22 septembrie 2006

Pe 12 decembrie 2001, cînd a apărut în librării, cartea Orianei Fallaci La Rabbia e l’Orgoglio ("Mînia şi Orgoliul") s-a vîndut în 200.000 de exemplare într-o singură zi. De atunci se retipăreşte în fiecare an.

Oriana Fallaci nu mai publicase nimic din 1991; îşi împărţea viaţa între Florenţa natală şi New York, refuzînd publicitatea, interviurile, apariţiile TV şi chiar contactele cu oamenii (în afara cîtorva prieteni apropiaţi). Suferea de cancer: spunea că s-a îmbolnăvit în 1991, din cauza inhalării fumului de la sondele din Kuweit, incendiate de armata lui Saddam Hussein. La 60 de ani, plecase corespondent pe frontul din Irak, după ce de-a lungul carierei nu ratase nici unul dintre conflictele lumii: Vietnam, America Latină, războiul indo-pakistanez, Orientul Mijlociu. Cu războiul se familiarizase din copilărie: la 14 ani, a luptat în Rezistenţa italiană alături de tatăl său. A intervievat mari lideri politici (de la Golda Meir la ayatolahul Khomeini şi de la Henry Kissinger la Yasser Arafat), iar interviurile sale sînt astăzi obiect de studiu în toate marile şcoli de jurnalism din lume. (Un articol de Christopher Hitchens pe această temă, aici).

A scris cărţi, traduse în treizeci de limbi şi vîndute în milioane de exemplare. A afirmat întotdeauna idei de stînga, dar a criticat întotdeauna stînga pentru felul în care se complace în reţetele comode ale ideologiei. Mînia şi Orgoliul i-a adus mai multe procese în Italia şi în Franţa: a fost acuzată de instigare la violenţă împotriva islamului şi de rasism. Scrisă într-un limbaj direct, sub impresia atentatelor din 11 septembrie 2001, cartea avertizează asupra pericolului ireductibil al fundamentalismului islamist şi critică politicienii occidentali pentru incapacitatea de a găsi soluţii în apărarea civilizaţiei occidentale, pentru ipocrizia cu