Uitându-mă la ceea ce s-a întâmplat în cadrul dezbaterii moţiunii în Parlament, am retrăit senzaţia unei şedinţe tensionate pe bursă. Exaltări, patimi verbale, voci tremurânde, metafore mai mult sau mai puţin inspirate. Toate, semnele unei relative exuberanţe iraţionale. Transferul de tensiune s-a propagat şi în mass-media, care a început să facă imediat asocieri destul de slab argumentate, la cald. De exemplu, căderea guvernului a cauzat căderea leului.

Cred că preşedintele Traian Băsescu a acţionat corect. România nu avea nevoie să intre într-o nouă perioadă de instabilitate politică, chiar dacă o contagiune a acestei incertitudini politice asupra economie româneşti nu s-ar fi văzut atât de rapid. Altfel spus, totul depindea de durata “crizei politice”, dacă o putem numi aşa.

Câteva consideraţii legate de situaţia în care ne aflam în contextul apariţiei crizei politice, de ce ar fi bine ca aceste crize să nu apară des şi care ar fi putut fi efectele asupra economiei.Spuneam că dacă s-ar fi întins pe o perioadă de timp rezonabilă, criza politică nu ar fi avut efecte semnificative asupra economiei. Putem considera incertitudinea politică ca un factor de influenţă temporar, tranzitoriu asupra economiei. Un factor care va fi resorbit de mecanismele de reglare din economie. Spun acest lucru din cel puţin două motive. Prima, România a mai trecut prin astfel de perioade – anul 2010 stă mărturie – şi un am văzut turbulenţe masive în economie. Comportamentele la nivel microeconomic s-au “ajustat” aproape instantaneu la un astfel de şoc, demonstrînd că au internalizat acest şoc. În plus, s-a văzut şi se va vedea şi acum. Că sectorul privat – atât de blamat – şi în general economia românească sunt în mare măsură decuplate de politic.Pentru a diminua la maxim riscul de contagiune este strict necesar ca principalii decidenţi de politici macroeconomice – BNR şi Mi