Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Antrenorul CFR Cluj: Am suferit mult, dacă nu băteam cred că ieşeam din calculele titlului

Publicat in Adevarul, duminică 29 aprilie 2012 ·

Tehnicianul echipei CFR Cluj, Ioan Andone, a declarat după victoria din meciul cu formaţia Ceahlăul Piatra Neamţ, scor 2-0, că el şi elevii săi au suferit mult pentru acest succes şi dacă nu ar fi câştigat probabil ar fi ieşit din calculele pentru titlu.

„Am suferit mult. Victoria a venit în urma unui joc bun. Băieţii au jucat mult mai scurt, nu am utilizat ca şi în celelalte meciuri pasa lungă şi e bine că nu am primt gol. Am avut gol valabil la Ronny, dar dacă arbitrul n-a văzut, asta este problema lui. Încă mai avem de lucru la echipă. Am cedat intenţionat iniţiativa în repriza a doua, în ideea de a-i prinde pe linia lor de apărare cu Sougou şi cu Ronny. Contează enorm cele trei puncte, dacă nu băteam aici cred că ieşeam din calculele titlului. Sunt trei puncte mari pentru noi şi veneau după o perioadă neagră. Nu avem nici trei zile până marţi, la următorul meci, şi foarte geu va fi şi cu Braşovul, care vine după o victorie cu Dinamo", a spus Andone, potrivit Mediafax.

El a precizat că pentru Steaua meciul cu Rapid este "ultima şansă": "La Steaua e ultima lor şansă, după o victoie în Giuleşti se consideră una dintre favoritele la titlu".

Formaţia CFR Cluj a învins, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 2-0 (1-0), echipa Ceahlăul Piatra Neamţ, într-un meci din etapa a XXVIII-a a Ligii I. Golurile au fost înscrise de Vranjes '19 şi Camora '90+3.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Mihai Leu. Fostul campion de box și raliuri avea 56 de ani

HotNews acum 39 minute
Mihai Leu s-a stins din viață la doar 56 de ani, scrie GOLAZO.ro. Fost campion mondial de box și fost campion național de raliuri, Leu era internat de mai bine de o săptămână la secția de terapie intensivă a Spitalului Clinic Fundeni din București.

Mesaj Ro-Alert în Tulcea: există posibilitatea căderii unor obiecte în zona de graniță cu Ucraina

Mediafax acum o ora
Potrivit ISU Tulcea, în urmă cu puțin timp, a fost transmis un mesaj Ro-Alert pentru avertizarea populației din zona de graniță cu Ucraina, privind posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian. Locuitorii din zonele vizate sunt îndemnați să

După trei ani, CCR îi dă înapoi lui Traian Băsescu privilegiile de fost președinte

HotNews acum 8 ore
Curtea Constituțională a hotărâtm, marți, 1 iulie, că modificarea legislativă prin care fostului președinte Traian Băsescu i-au fost retrase anumite beneficii este contrară Constituției. Contactat de HotNews, Traian Băsescu nu a vrut să comenteze de

Sinodul BOR aprobă canonizarea a 16 femei cu viaţă sfântă. Cine sunt acestea

HotNews acum 2 ore
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat, marţi, în şedinţa de lucru, canonizarea a 16 femei cu viaţă sfântă (muceniţe, monahii, soţii de domnitori, mame de sfinţi şi mărturisitoare). Şedinţa Sfântului Sinod s-a desfăşurat în Aula Magna

Ce spune ministrul de Finanțe despre problema amânării sau blocării plăţii pensiilor şi a salariilor, după două zile de proteste ale angajaților

HotNews acum 4 ore
Ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, a dat marți asigurări că nu se pune problema amânării sau blocării plății pensiilor și a salariilor din aparatul de stat, „așa cum s-a vehiculat, pe surse, în mass-media”, după ce a avut o întâlnire cu repreze

Fetiță de 12 ani, în stare critică după ce a fost lovită de o mașină lângă Cluj Napoca

Mediafax acum 2 ore
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Cluj, în urma impactului a fost rănită o fetiță în vârstă de aproximativ 12 ani. Ea a fost intubată și transportată în stare gravă la spital, cu o ambulanță SMURD de terapi

Vicepremierul Anastasiu: Pachetul fiscal va fi prezentat miercuri, cel târziu joi. „În aceste momente, puzzle-ul se asamblează”

HotNews acum 5 ore
Vicepremierul Dragoș Anastasiu a afirmat, marți, la Digi24, că forma finală a pachetului fiscal ce urmează să fie adoptat de către Guvern urmează să fie prezentat miercuri sau joi de către premierul Ilie Bolojan. „Mâine sau poimâine vor fi terminate

Elena Udrea poate fi eliberată din închisoare, a decis Judecătoria Ploiești. Decizia nu e definitivă

HotNews acum 9 ore
Elena Udrea poate să fie liberată condiționat, după ce a executat 3 ani și 10 luni de închisoare din pedeapsa primită în dosarul Gala Bute, a decis Judecătoria Ploiești. Decizia nu este definitivă, iar DNA poate face recurs în trei zile. Judecătoria

Cea mai mare surpriză de la Wimbledon! Alexander Zverev, al cincilea nume mare eliminat în primul tur

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Favoritul 3 de la Wimbledon, Alexander Zverev (28 de ani, #ATP), a fost eliminat în primul tur de la Wimbledon de către francezul Arthur Rinderknech (29 de ani, #72 ATP), scor 6-7(3), 7-6(8), 3-6, 7-6(5), 4-6. Meciul a durat 4 ore și 45 de minute și

Marius Tucă Show începe miercuri, 2 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 3 ore
Marius Tucă Show începe miercuri, 2 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți

Vremea

București
acum

22°
mie.

20°/30°
joi

19°/32°
vin.

21°/35°
sâm.

22°/31°
Iasi
acum

17°
mie.

15°/29°
joi

15°/30°
vin.

18°/34°
sâm.

17°/26°
Constanta
acum

18°
mie.

18°/26°
joi

19°/26°
vin.

21°/27°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/29°
joi

15°/33°
vin.

18°/36°
sâm.

14°/29°
Timisoara
acum

16°
mie.

16°/35°
joi

17°/39°
vin.

21°/40°
sâm.

18°/33°