Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, i-a cerut ieri fostului director al FMI Dominique Strauss-Kahn să-şi rezolve problemele cu justiţia şi să tacă, după ce acesta a relansat teza unui complet politic în cazul Sofitel din New York. Sursa: REUTERS
„Eu respect profund prezumţia de nevinovăţie, dar când unul este acuzat de ceea ce este acuzat, să aibă un minim de demnitate, să aibă pudoarea să tacă şi să nu-şi adauge alte fapte nedemne”, a declarat Sarkozy în faţa mai multor mii de susţinători.
„Când mă gândesc că în timpul tuturor episoadelor scandaloase, ruşinoase, de la New York, Lille, Carlton, Pas-de-Calais, a fost în joc onoarea dreptei republicane şi a centrului de a nu se amesteca, de a nu se folosi de situaţie, de a se ţine de nas, de a nu comenta, pentru că a comenta aceste fapte nedemne însemna să îţi asumi puţin din ele”, a adăugat candidatul UMP.
„Dar ca în plină campanie electorală, dl Strauss-Kahn să înceapă să dea lecţii de moralitate şi să spună că sunt singurul responsabil de ceea ce i s-a întâmplat, este prea mult”, s-a indignat Sarkozy.
Într-un interviu acordat ziarului britanic The Guardian, DSK îşi acuză adversarii de eşecul candidaturii sale la alegerile prezidenţiale din Franţa, exploatând cazul Sofitel.
„Pur şi simplu nu am crezut că vor merge atât de departe, nu m-am gândit că ei ar putea găsi un lucru capabil să mă oprească”, a declarat DSK, făcând aluzie la oamenii lui Nicolas Sarkozy.
Potrivit AFP, preluată de Agerpres, jurnalistul american Edward Jay Epstein, care l-a intervievat pe DSK pentru The Guardian, susține că DSK devenise principala ţintă a serviciilor franceze în februarie sau în martie 2011. Îi supravegheau faptele şi gesturile, crede jurnalistul american.
La 62 de ani, DSK era pe cale să devină principalul adversar al stângii pentru Nicolas Sarkozy la alegerile prezidenţiale, când acuzaţiile