Astăzi se împlinesc 37 de ani de la moartea ”poetului închisorilor”, Radu Gyr, cel care, trecând prin temniţele a trei regimuri, de la cel al lui Carol al II-lea, până la Aiudul comunist, ”l-a adus pe Iisus în celulă”, devenind un simbol al românismului şi creştinismului. Astăzi se împlinesc 37 de ani de la moartea ”poetului închisorilor”, Radu Gyr, cel care, trecând prin temniţele a trei regimuri, de la cel al lui Carol al II-lea, până la Aiudul comunist, ”l-a adus pe Iisus în celulă”, devenind un simbol al românismului şi creştinismului.
Născut la 2 martie 1905, în Câmpulung Muscel, Radu Gyr, pseudonimul literar al lui Radu-Ştefan Demetrescu a început să scrie versuri de la vârsta de 10 ani, la 14 compunând un amplu poem istoric, "În munţi" ce a şi fost pus în scenă, la Teatrul Naţional din Craiova, în anul 1919. Iniţial, scriitorul semna Radu Demetrescu Grui - devenit ulterior Gyr - ce amintea de vestitul deal al Gruiului din apropierea localităţii natale. În 1924, îi apare primul volum de versuri, "Linişti de schituri", în acelaşi an luându-şi în mod strălucit bacalaureatul şi înscriindu-se la Facultatea de Filosofie şi Litere din cadrul Universităţii Bucureşti. După absolvire a devenit asisten apoi conferenţia la catedra de estetică literară şi literatură universală. A fost laureat pentru poezie între 1926 - 1928, dar şi în 1939, al Societăţii Scriitorilor Români - actuala Uniune a Scriitorilor - Institutului de Literatură şi Academiei Române.
Fascinat de personalitatea lui Corneliu Zelea Codreanu, aderă la mişcarea legionară, în cadrul căreia ajunge chiar comandant legionar şi şef al regiunii Oltenia, asta aducându-i, în 1937 şi prima întâlnire cu puşcăria, stând închis în lagărul de la Miercurea Ciuc împreună cu Mircea Eliade şi Nae Ionescu. Este autorul textelor unor cunoscute cântece ale Mişcării: "Sfântă tinereţe legionară", "Imnul lui Moţa şi Mar