Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministrul german al finanțelor: Pactul fiscal va reda încrederea în stabilitatea pe termen lung a sistemului

Publicat in Capital, duminică 29 aprilie 2012 ·

Wolfgang Schäuble , ministrul german al finanţelor, reafirmă că pactul fiscal semnat de 25 dintre cele 27 de state membre ale Uniunii Europene va intra în vigoare şi va reda ”încrederea în stabilitatea pe termen lung a sistemului”, semnalează duminică agenția de presă spaniolă EFE, citată de Agerpres.

”Sunt foarte sigur că pactul fiscal va intra în vigoare”, declară Wolfgang Schäuble într-un interviu pentru Welt am Sonntag, în contextul în care, sâmbătă, cancelarul german, Angela Merkel, anunţa o ”agendă de creştere” pentru Uniunea Europeană.

În termeni asemănători se exprimă în acelaşi ziar şeful Eurogrupului, premierul luxemburghez Jean Claude Juncker, potrivit căruia 'este iluzorie ideea că se poate renegocia acordul şi că se pot elimina elemente substanţiale'.

Jean Claude Juncker se oferă chiar să discute pe această temă personal cu candidatul socialist la preşedinţia Franţei, François Hollande, în cazul în care acesta ar câştiga al doilea tur de scrutin.

Germanul Jörg Asmussen, membru în consiliul director al Băncii Centrale Europene (BCE), consideră că 'pactul fiscal trebuie să fie menţinut în forma sa actuală', dar pledează pentru îmbunătăţirea lui cu 'o componentă pentru creştere'.

La rândul său, liderul Partidului Social-Democrat (SPD) din Germania, Sigmar Gabriel, a negat cu fermitate că formaţiunea sa şi socialiştii francezi ar avea intenţia de a bloca pactul fiscal.

'Nici SPD, nici Hollande nu intenţionează să pună obstacole în calea pactului fiscal', afirmă Sigmar Gabriel în Bild am Sonntag, apreciind că este vorba de o 'propagandă grosolană a CDU (Uniunea Creştin-Democrată, a cancelarului Merkel).

Angela Merkel a anunţat sâmbătă redactarea unei 'agende de creştere' pentru Uniunea Europeană, care va trebui să fie gata pentru reuniunea la vârf a şefilor de stat şi de guver

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 40 minute
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Dan Şucu va fi preşedinte al clubului Genoa. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi Răzvan Raţ

News.ro acum 4 ore
Genoa CFC anunţă că, luni, s-a reunit Consiliul de Administraţie şi a deliberat numirea lui Dan Sucu în funcţia de preşedinte al clubului. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi fostul internaţional Răzvan Raţ. „Este o onoare să fiu preşedi

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 6 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani. A fost găsită moartă într-o fântână abandonată

Ziare.com acum o ora
O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă luni, 13 ianuarie, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită. Poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat din Băileşti, că mama

Trei membri ai mafiei napolitane Camorra ”extrem de periculoşi”, un cap al unui clan familial fiul şi ginerele acestuia, arestaţi în sudul Spaniei, la Marbella

News.ro acum o ora
Poliţia spaniolă anunţă luni arestarea la Marbella a trei membri ai mafiei napolitane, Camorra, consideraţi ”extrem de periculoşi” - un cap al unui clan familial al mafiei, fiul şi ginerele acestuia -, căutaţi de către justiţia italiană cu privire l

Pedeapsa primită de un italian de 70 de ani care și-a împușcat cu mitraliera soția româncă și pe fiica acesteia: ”Din motive de înțeles omenește”

Ziare.com acum o ora
Un italian în vârstă de 70 de ani a fost condamnat la 30 de ani de închisoare, în loc de detenție pe viață, după ce și-a ucis soția și pe fiica acesteia, din motive ”de înțeles omenește”, a anunțat, la data de 13 ianuarie 2025, agenția italiană de p

MAE Atenționare de călătorie în Norvegia! Posibile alunecări de teren, avalanșe și inundații

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Norvegiei asupra faptului că Serviciul Național de Meteorologie norvegian a emis o serie de atenționări meteorolog

REZUMAT VIDEO Novak Djokovic, în turul 2 la Australian Open după ce a pierdut primul set: „O experiență puțin ciudată”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Novak Djokovic (37 de ani, 7 ATP) s-a calificat în turul 2 la Australian Open, după ce l-a învins pe Nishesh Basavareddy (19 ani, 107 ATP), scor 4-6, 6-3, 6-4, 6-2. Partida a durat două ore și 57 de minute, iar sârbul a pierdut primul set. De altfel

Cutremur cu magnitudinea 3,5, luni seara, în judeţul Buzău

Mediafax acum o ora
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, seismul a avut loc la ora 19.08 în judeţul Buzău. Acesta a avut magnitudinea 3,5 şi s-a produs la adâncimea de 140 de kilometri. Cutremurul s-a produs în apropierea ora

Carambol cu 5 mașini pe Centura Capitalei, în zona orașului Pantelimon. O persoană a fost rănită

Ziare.com acum 2 ore
Crambol cu 5 maşini luni, 13 ianuarie, pe Centura Capitalei, traficul în zona oraşului Pantelimon fiind îngreunat. ”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că cinci autovehicule (trei autoturisme, o autoutilitară ş

Vremea

București
acum

lun.

0°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
Constanta
acum

lun.

0°/5°
mar.

1°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-1°
lun.

-2°/0°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

-1°
lun.

-1°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°