Jamie Olivier este cel mai bogat maestru bucătar din lume, cu o avere de 150 de milioane de lire sterline (183,9 milioane de euro), potrivit listei anuale pe 2012 a celor mai bogaţi oameni din lume întocmită de Sunday Times, informează dailymail.co.uk.
Graţie lansărilor de cărţi de reţete şi a unor restaurante, averea celebrului maestru bucătar britanic a crescut în ultimul an cu 44 milioane de lire sterline (53,9 milioane euro).
Jamie Olivier, în vârstă de 36 de ani, se află pe locul 501 în topul celor mai bogaţi britanici - 2012 Sunday Times Rich List -, depăşindu-i pe colegii săi de breaslă Gordon Ramsey şi Delia Smith.
Celebrul bucătar britanic a ajuns de 30 de ori în topurile de bestselleruri cu 15 dintre cărţile sale de bucate. Una dintre ele, intitulată "30-Minute Meals", s-a vândut în peste un milion de copii.
Potrivit publicaţiei The Daily Star, Oliver intenţionează să îşi construiască un imperiu culinar şi în Statele Unite.
Show-ul său de televiziune, produs de propria companie de producţie, este difuzat în peste 40 de ţări.
Magnatul indian din industria oţelului Lakshmi Mittal s-a clasat pentru al optulea an consecutiv în fruntea acestei liste, deşi averea sa a scăzut cu 27%, la 12,7 miliarde de lire sterline (15,57 miliarde de euro), din cauza scăderii acţiunilor grupului ArcelorMittal.
Maestrul bucătar britanic Jamie Oliver a început să gătească în localul părinţilor săi, The Cricketers, din Clavering, Essex, la vârsta de opt ani şi foarte repede a făcut o pasiune pentru gătit, care nu l-a părăsit în perioada instruirii de la restaurantele Neal Street şi River Cafe. În 2002, el a deschis restaurantul Fifteen în Londra şi fundaţia de caritate asociată, The Fifteen Foundation, care continuă să instruiască persoane tinere dezavantajate pentru a deveni bucătari-şef. În momentul de faţă, mai sunt încă trei resta