Teoretic, anticomunistul Antonescu ar fi trebuit să fie urât de comuniştii Ceauşescu şi Dej.

Sub titlul „Delirul istoriei", consacram în volumul de eseuri „Adevărata moarte a lui Carol al II-lea", tipărit la Adevărul Holding, un spaţiu însemnat scandalului provocat în URSS de apariţia romanului „Delirul" de Marin Preda, în 1975. Prin intermediul oficiosului „Literaturnaia Gazeta", Moscova identifica romanul drept o încercare reacţionară de reabilitare a „fascistului" Ion Antonescu. De apariţia „Delirului" a luat cunoştinţă însuşi Leonid Brejnev, atotputernicul-şef al URSS şi, prin asta, Ţarul tuturor comuniştilor din lume. În volumul „I se spunea Machiavelli", produs al unui dialog dintre Ştefan Andrei şi Lavinia Betea, fostul ministru de Externe dezvăluie că în 1976, când s-a abordat, la Snagov, chestiunea Basarabiei, pentru a-l mustra pe Ceauşescu de iredentism, Leonid Ilici Brejnev a citat, alături de reconsiderarea lui Stere, „şi apariţia Delirului". Dezvăluirea lui Ştefan Andrei explică într-un fel atacul din „Literaturnaia Gazeta", şi, poate, chiar şi din „Der Spiegel".

În taifasul televizat pe care l-am avut cu Ştefan Andrei pe marginea cărţii, tipărite la Adevărul Holding, l-am întrebat pe memorialist de ce se nelinişteau ruşii atât de tare că se publicase în România un roman despre mareşalul Antonescu. Memorialistul mi-a răspuns că lui Brejnev nu-i păsa de ceea ce s-ar fi putut numi reabilitarea mareşalului, cât mai ales de posibila stimulare a naţionalismului românesc în Basarabia. Tot în emisiunea cu pricina, difuzată în Vinerea Mare, Ştefan Andrei a dezvăluit şi că lui Ceauşescu îi plăcea „Delirul", mai ales prin capitolul în care se imaginează o discuţie a mareşalului cu mama sa. Despre relaţia dintre Ceauşescu şi roman, Ştefan Andrei se ocupă niţel şi în carte, într-un capitol căruia Lavinia Betea i-a pus titlul: „«Delirul» lui Preda şi