De trei zile, toţi ochii naţiunii sunt pe Victor Ponta.
La 40 de ani neîmpliniţi, acesta a primit mandatul politic de a forma şi conduce Guvernul României. Vremurile sunt grele, aşteptările sunt mari, iar riscuri de tot felul pândesc din bezna crizei mondiale şi din subteranele politicii româneşti.
Victor Ponta s-a înhămat la o treabă serioasă, care nu lasă loc obişnuitelor excese vocale de pe băncile Opoziţiei. Ultimul derapaj a avut loc chiar în ziua care i-a schimbat destinul: vineri, 27 aprilie 2012. Pe când se dezbătea moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Ungureanu, Ponta a lansat o diversiune de la tribuna Parlamentului: „Sorina Plăcintă a fost ameninţată de doamna în alb, doamna Albă ca Zăpada, Elena Udrea, sub privirile noastre, chiar în sala de plen". Apoi, către ziarişti: „Ceea ce făcea doamna Udrea cu doamna Plăcintă e înfiorător".
„Informaţia" a fost trâmbiţată şi de liderul PNL, Crin Antonescu, iar deputata PSD Lia Olguţa Vasilescu a sporit dramatismul anunţând, tot de la tribuna Parlamentului, că Sorina Plăcintă este sechestrată, fiind încuiată în biroul PDL-istei Raluca Turcan pentru a nu putea să voteze moţiunea de cenzură. Doamna Olguţa - al cărei comportament politic pare serios afectat de stagiul petrecut la PRM - i-a cerut Robertei Anastase să ordone secretarului Camerei eliberarea senatoarei „captive". Ulterior s-a dovedit că totul a fost o minciună: Sorina Plăcintă n-a fost nici ameninţată, nici sechestrată.
În fine, până în seara aceleiaşi zile am primit cadou şi un nou prim-ministru, aşa că minciuna - odată consemnată - trebuie depăşită. Important e ca, după instalarea la cârma Guvernului, Victor Ponta să lepede haina demagogiei şi s-o îmbrace pe cea a responsabilităţii politice. Din acest punct de vedere, Ponta merită un cec în alb. A-l contesta înainte de a-l vedea la lucru ar fi o eroare. Una este vorbăria
