Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suporterii Stelei, INTERZIŞI în Giuleşti! Gafa clubului lasă echipa fără fani în derby-ul cu Rapid

Publicat in Pro Sport, duminică 29 aprilie 2012 ·

Preşedintele FC Rapid, Constantin Zotta, a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, că suporterii echipei Steaua nu vor primi niciun bilet pentru partida din această seară dintre cele două formaţii, deoarece a fost depăşit termenul limită de ridicare a tichetelor.

"În şedinţa tehnică de organizare a meciului cu Steaua, desfăşurată vineri, împreună cu jandarmeria, observatorul meciului, clubul nostru şi clubul Steaua, s-a stabilit ca galeriei oaspete să-i revină 406 bilete şi un termen limită pentru ridicarea acestora. Acest termen era ora 12.00 în ziua de duminică. Până la această oră, 12.45, nici reprezentanţii clubului Steaua şi nici vreun reprezentant al Ligii Suporterilor Stelişti nu a venit să ridice biletele şi nici nu a solicitat telefonic sau într-un alt mod prelungirea termenului stabilit în şedinţa de vineri. În aceste condiţii, împreună cu observatorul partidei, s-a stabilit că suporterii stelişti nu vor primi niciun bilet pentru partida din această seară. În primul rând pentru că s-a depăşit termenul limită şi în al doilea rând deoarece nu mai este timp pentru luarea măsurilor de securitate pentru buna desfăşurare a întâlnirii", a spus Zotta.

Partida Rapid Bucureşti - Steaua Bucureşti, din etapa a XXVIII-a a Ligii I, se va disputa în această seară, de la ora 21.30.

Sursa: Mediafax

Preşedintele FC Rapid, Constantin Zotta, a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, că suporterii echipei Steaua nu vor primi niciun bilet pentru partida din această seară dintre cele două formaţii, deoarece a fost depăşit termenul limită de ridicare a tichetelor.

"În şedinţa tehnică de organizare a meciului cu Steaua, desfăşurată vineri, împreună cu jandarmeria, observatorul meciului, clubul nostru şi clubul Steaua, s-a stabilit ca galeriei oaspete să-i revină 406 bilete şi un termen limită pentru ridicarea acestora. Acest termen era ora 12.00 în ziu

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO Incendiu la o hală de vopsitorie auto din Sibiu. Zeci de persoane evacuate din imobilele învecinate

HotNews acum 53 minute
Un incendiu a izbucnit vineri la o hală cu destinația de vopsitorie auto din municipiul Sibiu. Flăcările au cuprins aproximativ 300 de metri pătrați din suprafața halei, iar mai multe autoturisme aflate în interior au fost afectate, transmite ISU Si

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 2 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 53 minute
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

George Simion, despre demisia lui Becali din partid: Suntem în postul Paştelui, e bine să fim buni creştini, să întoarcem şi obrazul celălalt. Îmi cer scuze faţă de colega mea, care a fost mai mult decât fair play şi n-a băgat în seamă răutăţile

News.ro acum 39 minute
Liderul AUR, George Simion, a declarat vineri, despre demisia lui Becali din partid, că suntem în postul Paştelui şi e bine să fim buni creştini, să întoarcem şi obrazul celălalt. ”Îmi cer scuze faţă de colega mea, care a fost mai mult decât fair pl

Video România nu trimite trupe în Ucraina. Ciolacu: „Suntem mai siguri ca niciodată, nu intrăm în niciun război”

Adevarul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu susține că România nu va trimite trupe în Ucraina și nu va intra în niciun război. „Văd și eu acele fake news-uri, vă garantez că nu intrăm în niciun război”, a transmis șeful Guvernului.

Ministrul Finanţelor: România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an / Dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu

News.ro acum 2 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă, vineri, că România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an, iar dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu şi nu vizează o eventuală creştere a acestora. ”România nu are nevoie

Cel mai periculos teorist din lume a fost ucis. Liderul Stat Islamic din Irak și Siria, omorât de coaliția militară condusă de SUA

Ziare.com acum o ora
Premierul irakian anunță uciderea liderului Statului Islamic pentru Irak și Siria. Liderul Statului Islamic din Irak și Siria, „considerat unul dintre cei mai periculoși teroriști din Irak și din lume”, a fost ucis, a anunțat vineri premierul irakia

Ciolacu: „Dacă USR vrea la guvernare, să vină acum! Lasconi să se retragă, să-l susţină pe Antonescu”

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, că dacă cei de la USR vor să intre la guvernare, preşedintele USR, Elena Lasconi, să se retragă din cursa prezidenţială şi să îl susţină pe Crin Antonescu, candidatul coaliţiei de guvernare, potrivit News.

Ilie Bolojan, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu: Avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de ordine, într-un stat

News.ro acum 4 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat vineri, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu, că avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de

Curtea Constituțională a publicat hotărârea prin care a anulat candidatura lui Călin Georgescu

Wall-Street.ro acum 5 ore
Curtea Constituțională a publicat hotărârea referitoare la eliminarea lui Călin Georgescu din cursa prezidențială. Recent, Curtea Constituțională a respins și contestația lui Georgescu cu privire la decizia de respingere a înregistrării candidaturii

Vremea

București
acum

20°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/22°
lun.

3°/14°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/23°
dum.

5°/10°
lun.

2°/9°
Constanta
acum

19°
vin.

11°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

16°
vin.

10°/17°
sâm.

12°/20°
dum.

8°/13°
lun.

1°/9°