După 25 de ani printre străini, Silvia Butnaru s-a întors în ţară să doneze şcolarilor poezie patriotică. Vrea să le arate micuţilor că nicăieri nu-i mai bine ca acasă.

"O comoară nu-i mai scumpă decât ea, decât ţărişoara mea", răsună vocea tremurândă a Silviei. Înghite în sec şi apoi începe să recite pe limba lui Goethe.

Una e să vorbeşti în faţa unui auditoriu simandicos, alcătuit din nemţi, şi alta e să le spui poezii unor copii de-a patra, de la Şcoala bucureşteană nr. 128. Are însă noroc. Micuţii, obişnuiţi cu oaspeţi de vază, sunt prietenoşi din cale-afară.

Rigoarea nemţească nu i-a domolit dorul de ţară

De altfel, dacă n-ar fi elevii, ai zice că te-ai nimerit în mijlocul unui priveghi dat de Silvia în memoria sufletului ei de român. "Nu cred că v-ar plăcea să plecaţi de acasă, nu?", îi iscodeşte autoarea pe copii. "Este minunat să vezi lumea, dar e musai să te întorci acasă, acolo-i cel mai bine", îi îndeamnă femeia, cu ochii în lacrimi.

Binecunoscuta rigoare nemţească n-a reuşit să-i disciplineze şi dorul de ţară, laitmotivul tuturor celor şapte cărţi scrise de ea. Se laudă că scrie tot timpul. O dată, a ratat gara în care trebuia să coboare, iar uneori i se întâmplă să mâzgâlească ceva la volan, în mers.

"Mă joc. Poate mai mult decât o făceam când eram copil", mărturiseşte poeta, bunica a patru nepoţi. Pentru Silvia, care locuieşte în Bad Kreuznach, un loc extrem de liniştit din Germania, scrisul a fost mereu o evadare din monotonie.

"Acolo n-ai vreme nici să bei o cafea. Nu poţi să suni şi să anunţi tam-nesam că-ţi iei concediu...Până şi pauzele de masă le petreci făcând ceva legat de job", vorbeşte poeta despre viaţa din Germania.

Schimb de elevi

Întâlnirea cu micuţii se termină într- o notă optimistă, cu o discuţie adhoc despre importanţa cărţilor într-o lume a tehnologiei. Nu este prima donaţie de carte p