Cel mai recent show „Românii au talent“ a stat sub semnul instrumentiştilor.
Semifinala cu numărul patru a concursului de talente, difuzată vineri seara la Pro TV, a fost definită de nai şi chitară. Publicul a votat de această dată talentul şi priceperea concurenţilor şi a lăsat senzaţionalul şi
ineditul pentru locurile trei şi patru.
Radu Ionescu, un elev de 16 ani din Craiova, a uluit pe toată lumea cu talentul său de a cânta la chitară, iar Oana Lianu, în vârstă de 36 de ani, a dovedit încă o dată că îşi merită apelativul de „prinţesa naiului".
Radu a fost surpriza serii. El a reuşit să acapareze publicul, juriul şi telespectatorii prin numărul său. A cântat la chitară o arie de operă -
Carmina Burana, de Carl Orff, care l-a făcut pe Andi Moisescu să exclame: „A sunat mai bine decât o orchestră întreagă!".
Oana Lianu, „prinţesa naiului“
Nici ceilalţi membri ai juriului nu au rămas indiferenţi în faţa unui asemenea moment. „Te faci una cu chitara ta, eşti un mare talent. Îmi place că reuşeşti să evadezi de aici doar tu şi instrumentul tău şi asta te face genial. Eşti primul concurent din seara asta care merită să ajungă în finală", i-a spus Mihai Petre adolescentului, în timp ce Andra i-a promis că are votul ei.
Oana Lianu a reuşit şi ea să revină pe scenă cu un moment de excepţie. Acompaniată de un chitarist şi un toboşar, cântând la nai şi voce, artista a ridicat în picoare atât sala, cât şi juriul.
„Tot respectul, m-am simţit extraordinar, ca la «Vocea României». Sunt mândră că am putut să te ascult aici", i-a spus Andra, ridicându-se de pe scaun în semn de respect pentru prestaţia artistei. „Ai tot ce-ţi trebuie, ai voce, ai nai, ai venit cu un band şi aş putea să te caracterizez printr-un singur cuvânt: finală", a adăugat Andi Moisescu. Nici Mihai Petre nu a avut ce critica.