Pentru copiii măcinaţi de lipsuri din localitatea 1 Decembrie, de lângă Bucureşti, mâncarea e mai importantă decât jucăriile.

Sufleţele pline de dor şi năzuinţe, ochi mari în care nu-i greu să descifrezi tristeţea, mânuţe care tremură de nerăbdare până când primesc punga du cadouri…

Mici sau imense bucurii pentru co piii de la ţară. Am împărţit alimente, haine şi jucării unor copii din comuna 1 Decembrie.

Mihaela are doar 4 ani, dar s-a aşezat cuminte la rând, aşteptându-şi darurile. Ea a primit punga cu hăinuţe şi jucării, mama a pus în sacoşă făină, griş, zahăr, mălai, conserve, dulciuri, tot felul de alimente pe care noi, o mână de liceeni bucureşteni şi trei jurnalişti din campania "O şansă copiilor de la ţară", le-am primit ca donaţii de la fabrica Titan şi de la cântăreţul Fuego.

Am întrebat- o pe Maria dacă-i plac jucăriile primite. "Da", mi-a răspuns, "dar mă bucur mult că acum avem mâncare". Mi-a frânt inima cu sinceritatea ei.

Efectul pe care-l aveau asupra noastră, la vârsta ei, o păpuşă sau o maşinuţă mai scumpe, asupra acestei fetiţe îl au nişte conserve sau nişte cereale! Of, şi dacă ar fi fost doar cazul Mariei! În acţiunile noastre din sate, astfel de reacţii sunt, însă, dese.

Alin are nevoie de hăinuţe pentru şcoală

E trist că lipsurile materiale le fură copilăria - ne spunem între noi - şi acest rău ne motivează să facem şi mai mult în această campanie pentru omuleţii defavorizaţi din mediul rural.

Alin mi-a atras atenţia de cum l-am zărit pe bancă. A intrat în dialog destul de timid şi încruntat. E un puşti de 6 ani crescut de bunică, o bunică ce are un venit de 600 de lei pe lună. Mama lui nu l-a vrut, l-a lăsat singur şi a plecat, iar tatăl a murit când Alin era bebeluş.

El nu ştie ce înseamnă dorul de părinţi, din simplu motiv că nu ştie ce înseamnă să ai părinţi. Pentru el, părinţii sunt doar nişte p