Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sora John Mary – fosta iubită a premierului britanic David Cameron a devenit măicuţă

Publicat in Adevarul, duminică 29 aprilie 2012 ·

Nimeni nu ar bănui cine este Sora John Mary de la o mănăstire din statul american Connecticut. Un documentar recent a arătat însă că este vorba de Laura Adshead, una dintre fostele iubite ale prim-ministrului britanic David Cameron.

Laura, acum în vârstă de 44 de ani, era cândva o blondă înaltă şi suplă, care l-a cunoscut pe Cameron la finele anilor ‘80, la Oxford, iar apoi la convenţiile Partidului Conservator. Relaţia celor doi a ţinut din primăvara lui '90, până în vara următorului an. În acest timp, Adshead a devenit secretara pentru corespondenţă a premierului britanic din acele timpuri, John Major, scrie „The Daily Mail".

Destine diferite

În timp ce Cameron s-a concentrat pe viaţa politică, Laura a renunţat cu rapiditate la această lume şi s-a dus să studieze la Wharton, o universitate care formează specialişti în afaceri, din Philadelphia (SUA). Apoi ea s-a angajat la agenţia de publicitate Ogilvy&Mather. În lumea exclusivistă a publicităţii americane, Laura a început să treacă peste stresul permanent cu ajutorul alcoolului şi drogurilor. La evenimentele din înalta societate ea se întreţinea cu Prinţul Albert de Monaco, cu nepoata lui Estee Lauder şi cu alţi miliardari.

Laura Adshead, înainte de ceremonia ei de primire din 2008

Obiceiurile ei de consum erau specifice acelei lumi: avea o casă de vacanţă pe care plătea 15.000 de dolari pe lună, dar la începutul lui 2008 totul a început să se prăbuşească pentru ea, iar apoi a decis să se retragă la mănăstire pentru a-şi găsi liniştea. „Lumea aceasta nu mai are nicio însemnătate pentru mine", se gândea ea atunci.

„Am luat decizia de a-mi dedica viaţa lui Dumnezeu. Acesta este singurul loc unde m-aş vedea acum", a mai declarat Laura pentru realizatorii unui documentar despre viaţa ei. Pe filmare, ea este arătată în timpul slujbelor, trăind cu emoţie fiecare moment. Da

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Andrei Ionescu, soțul actriței Ilena Stana-Ionescu. „Sper să te întâlnești cu sufletul pereche Ileana Stana!“

Ziua Constanta acum 26 minute
Actorul Andrei Ionescu, soțul actriței Ileana Stana-Ionescu a urit, miercuri, 27 noiembrie. Anunțul trist a fost făcut de actrița Monica Davidescu. Drum lin prin univers Domn Andrei! Sper să te întâlnești cu sufletul pereche Ileana Stana! Dumneze

UPDATE - CFR SA - Circulaţie feroviară întreruptă aproape 4 ore din cauza unei degajări de fum la locomotiva unui tren Arad - Bucureşti Nord. Trei trenuri de călători au întârzieri între 240 de minute şi 66 de minute / 300 de persoane, evacuate - FOTO

News.ro acum 2 ore
Circulaţia feroviară a fost întreruptă timp de aproape patru ore miercuri dimineaţă, din cauza unei degajări de fum la locomotiva unui tren care circula pe ruta Arad - Bucureşti Nord, trei trenuri de călători urmând să ajungă la destinaţie cu întârz

Video Bolojan: „Epoca Iohannis în PNL s-a încheiat”. Ce promisiuni face noul lider al liberalilor pentru 2025

Adevarul acum o ora
Noul lider al PNL, Ilie Bolojan a declarat miercuri la RockFM că reformele „neplăcute” trebuie luate în prima parte a anului următor, în contextul în care epoca lui Klaus Iohannis s-a încheiat.

Amazon, Google şi Meta „păgubesc cultura, datele şi creativitatea ” pentru a antrena AI

Mediafax acum 2 ore
E ca un truc de magie ieftin - multe gesturi teatrale, mult fum, dar nimic concret la final, explică senatorul Tony Sheldon, care a condus investigaţia. El a comparat companiile cu nişte „piraţi digitali" care folosesc cultura şi datele australienil

BNR lansează de 1 decembrie o bancnotă cu tema 185 de ani de la naşterea regelui Carol I

Mediafax acum o ora
Bancnota are dimensiuni de 147 x 82 mm, cu o toleranţă de ± 1 mm, culoare predominantă: albastru, este imprimată în tehnică mixtă, plană şi relief, pe suport de polimer. Pe aversul bancnotei se regăsesc următoarele elemente grafice reprezentative: î

Accident pe autostradă: 7 mașini implicate

Arad24.net acum 16 minute
Un accident de circulație a avut loc pe autostrada A 1, Arad-Nădlac în apropiere de Nădlac. Ceața deasă și neadaptarea vitezei la condițiile de drum au produs din nou pagube materiale și au făcut victime. „Intervin pompierii militari din cadrul Deta

Scandal în Germania după ce mai multe cranii au fost datate în mod eronat şi catalogate ca descoperiri senzaţionale

G4Media acum o ora
Un arheolog pensionar din Germania este anchetat pentru că ar fi identificat intenţionat în mod eronat mai multe cranii şi fragmente de craniu ca fiind descoperiri senzaţionale ce ar data din urmă cu multe mii de ani, informează DPA. Unul dintre ace

O femeie care şi-a ţinut fetiţa ascunsă într-un sertar în primii trei ani de viață, condamnată la închisoare pentru „neglijenţă extremă”

HotNews acum 3 ore
O femeie din Anglia care şi-a ţinut fetiţa ascunsă într-un sertar în primii trei ani de la naștere a fost condamnată la şapte ani şi şase luni de închisoare pentru „neglijenţă extremă”, transmite BBC, potrivit News.ro. Fetiţa, despre care procurorii

RAR - A redevenit funcţională aplicaţia informatică destinată înregistrării la nivel naţional a inspecţiilor tehnice periodice. Activitatea staţiilor ITP autorizate a putut fi reluată în condiţii normale

News.ro acum 2 ore
Aplicaţia informatică destinată înregistrării la nivel naţional a inspecţiilor tehnice periodice a redevenit funcţională, anunţă miercuri Registrul Auto Român (RAR), la câteva zile după ce activitatea a fost perturbată de ”un incident tehnic în came

Arad: Accident în care au fost implicate şapte autovehicule, pe A1, în apropiere de Nădlac/ Două persoane au fost rănite/ Traficul este restricţionat - FOTO

News.ro acum 22 minute
Şapte autovehicule au fost implicate, miercuri, într-un accident rutier produs pe autostrada A1, în apropiere de Nădlac, judeţul Arad. Două persoane au fost rănite, fiind evaluate medical. Traficul rutier este restricţionat pe sensul de ieşire din ţ

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

6°/9°
sâm.

5°/8°
Iasi
acum

mie.

0°/6°
joi

3°/9°
vin.

3°/8°
sâm.

4°/6°
Constanta
acum

mie.

6°/8°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/8°
joi

4°/5°
vin.

2°/5°
sâm.

2°/5°
Timisoara
acum

mie.

2°/8°
joi

7°/11°
vin.

5°/7°
sâm.

4°/8°