De dimineaţă, primul gând care mi-a venit a fost “Ce repede cresc frunzele anul acesta, ce repede a înflorit liliacul, ce plin de frumuseţe şi prospeţime este oraşul!”. Şi m-am repezit să scriu. Apoi mi-am dat seama că am scris şi săptămâna trecută despre primăvară. Şi uite aşa am oscilat între fereastră şi computer, admirând cei doi tei care îmi lovesc geamurile cu crengile lor, dar şi misteriosul copac cu milioane de flori roz care s-a trezit din adormire şi într-o noapte a devenit o minune. Să nu râdă lumea de mine... iar scriu despre primăvară.
Dar anul acesta, primăvara este foarte, foarte grăbită şi darnică. Parcă pentru a uita că iarna ne-a ţinut un pic pe loc, acum primăvara îşi aruncă în arenă toate frumuseţile.
Ultimele două pe care le-am văzut şi mi-au tăiat răsuflarea (ca de fiecare dată) au fost: gingaşele mărgăritare – am văzut o grădină plină de mărgăritare – şi castanii!
Ei, da, castanii! Parcă trebuia să înflorească mai târziu. Căutam în fiecare dimineaţă spre coroanele lor măreţe. Şi, într-o zi, gata, au înviat!
Mă gândeam că ei, castanii, sunt cei mai norocoşi: nu le smulge nimeni florile să le vândă la colţ de stradă...
De dimineaţă, primul gând care mi-a venit a fost “Ce repede cresc frunzele anul acesta, ce repede a înflorit liliacul, ce plin de frumuseţe şi prospeţime este oraşul!”. Şi m-am repezit să scriu. Apoi mi-am dat seama că am scris şi săptămâna trecută despre primăvară. Şi uite aşa am oscilat între fereastră şi computer, admirând cei doi tei care îmi lovesc geamurile cu crengile lor, dar şi misteriosul copac cu milioane de flori roz care s-a trezit din adormire şi într-o noapte a devenit o minune. Să nu râdă lumea de mine... iar scriu despre primăvară.
Dar anul acesta, primăvara este foarte, foarte grăbită şi darnică. Parcă pentru a uita că iarna ne-a ţinut un pic pe loc, acum primăvara îşi aruncă
