Parcurgand caile Iasiului, musafiri sositi de pe alte meleaguri, dar si multi dintre localnici, ajung adesea intr-o raspantie larga cu vreo cinci drumuri, aproape lipsita de zidiri si numita Targu Cucu. Raspantia este formata din strazile Cuza Voda, Costache Negri, Elena Doamna, Cucu si Sararie.
De ce s-o fi numit "Targu Cucu", nimeni nu stie. Prin preajma nu exista nici macar o masinarie cantatoare pe limba acelei pasari atat de laudaroase.
Ajungand aici privirile intalnesc intr-o parte zidurile incremenite de secole ale manastirii Golia, pe cealalta gasesc o trecatoare serpuita printre niste chioscuri fistichii din sticla si un strat rotund de trandafiri sangerii, dupa care fac rotocol liniile de tramvai, iar drept in fata dau peste un bloc cu zece etaje, zvarlit parca de vant in pustiul inconjurator.
Candva, in aceasta parte de rasarit a Iesilor, au inceput a se aseza meseriasii si negustorii israeliti veniti de peste granite, care au cumparat rand pe rand pamanturile si casele din mahala pentru a-si rostui mai apoi fel de fel de acareturi negustoresti.
Cu timpul, coasta destul de golasa de la rasaritul targului, pe care se inalta cate o casa humuita, cu acoperis de paie, se umplea de dughene, zarafii, ateliere, paravane, locante si fel de fel de injghebari ingemanate.
Aparuse un targ pestrit, insufletit de o poporime invesmantata intr-un un soi de mantale, numite caftane, purtand perciuni carliontati, palarii cu margini umbroase, port deosebit de cel al localnicilor obisnuiti.
Evreii se indeletniceau mai ales cu negotul, dar practicau si meseriile de care se simtea lipsa la noi: croitorie, cusmarie, chitarie (brutarie), ceaprazarie, cizmarie, dulgherie, tamplarie, potcovarie si multe altele.
Desi ocupatiile lor negustoresti ii situau in tagma celor socotiti cu bani, cei mai multi
