Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nimic decis, totul de câştigat! Rapid-Steaua 1-1

Publicat in Pro Sport, duminică 29 aprilie 2012 ·

Rapid şi Steaua au terminat la egalitate meciul de aseară, scor 1-1. Jocul a arătat că niciuna dintre cele două echipe nu a vrut să rişte pierderea şansei de a lupta pentru titlu până în ultima etapă.

Rapid a început bine, dar s-a stins repede. Ca orice lucru intens, trăit la maximum în fiecare moment. Steaua a răspuns prudent, cu doi închizători, mai mult sau mai puţin ţărăneşte, după pohta patronului. Gândind la rece, la ce ne puteam aştepta la un Rapid - Steaua decisiv pentru titlu? Mai ales când pe o bancă e un as al tacticii, l-am numit aici pe Răzvan Lucescu, iar pe cealaltă, un om trecut prin multe, cu suficientă experienţă încât să ştie să îmbine sfaturile de la lojă cu inspiraţia de a-l folosi pe Latovlevici paznic la Deac! Căci da, acolo s-a jucat o bună parte din meci, cu Rapid suferind constant cu un om de atac în minus.

Marcos Antonio nu şi-a revenit

În plus, Herea a venit obosit de la cabine, iar Marcos Antonio nu şi-a revenit deloc după ce a bătut palma cu Krasnodarul lui Petrescu.

Paradoxal, Rapidul s-a trezit după ce a primit gol. Tănase (29) a plătit cu vârf şi îndesat ironiile tribunei şi a deschis scorul cu un şut plasat la colţul scurt. 0-1, tăcere în tribune, Meme nu mai ţine cont de flegme şi iese la înaintare să-şi salute băieţii. Stoichiţă nu se vede, dar mîna lui se observă totuşi în evoluţia Stelei, care dominase jocul pînă atunci. Răzvan e elegant şi face un semn discret către teren, pentru cineva indescifrabil. Poate pentru destin, care i-a şi surâs câteva minute mai târziu. Nicolae Grigore, jucătorul pe spinarea căruia Rapid a trăit aseară cel puţin o repriză , a speculat un spaţiu liber între Chiricheş şi Iliev şi l-a executat pe Tătăruşanu cu sânge rece. 1-1, dar mai era de jucat o repriză. Nimic nu era decis, dar totul de câştigat. Inclusiv un campionat!

Nimeni nu a

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 6 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 5 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 6 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 3 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 5 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 5 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 10 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Ambasada SUA: Decizia preşedintelui României Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO e un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Alianţei

News.ro acum 7 ore
Reprezentanţii Ambasadei Statelor Unite au precizat că decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO este un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Ali

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 4 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 5 ore
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Vremea

București
acum

23°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°
Iasi
acum

20°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

19°/28°
mar.

19°/27°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
mar.

17°/27°
Timisoara
acum

23°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/33°
lun.

19°/31°
mar.

18°/32°